Companiile de asigurări deschid tot mai multe procese în tribunale pentru a-și recupera sumele plătite sub formă de despăgubiri șoferilor deținători de polițe de asigurare facultativă Casco de la instituțiile responsabile pentru aceste prejudicii, potrivit statisticilor instanțelor.
Cele mai multe dintre aceste acțiuni în justiție sunt îndreptate împotriva asiguratorilor RCA ai conducătorilor auto vinovați de producerea de accidente rutiere soldate cu daune compensate pe polițe Casco.
Alte ținte ale proceselor intentate de asiguratori sunt CNADNR și autoritățile locale, în cazurile în care pagubele asigurate Casco au survenit din cauza stării necorespunzătoare a drumurilor publice.
200 de dosare în 73 de zile, la o singură instanță
Astfel, doar la Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei, de la începutul acestui an au fost deschise peste 200 de dosare noi având ca obiect acțiuni în regres ale asiguratorilor Casco pentru recuperarea despăgubirilor plătite în cazuri precum cele menționate mai sus, în multe dintre acestea solicitându-se dobânzi și penalități.
Pentru cele mai multe dintre aceste litigii, primul termen de judecată a fost fixat în septembrie 2012, adică la cel puțin 6 luni de la înregistrarea dosarului. Jurisprudenţa curţilor arată că, luând în calcul toate căile de recurs posibile, aceste procese pot dura şi mai bine de un an.
Potrivit legislației în vigoare, după plata daunelor cuvenite pe poliţe, societăţile de asigurare se subrogă în drepturile persoanelor asigurate şi se îndreaptă împotriva vinovaţilor de producerea pagubelor sau, acolo unde este cazul, împotriva asiguratorilor de răspundere civilă ai acestora, pentru a le fi decontate sumele achitate ca despăgubiri.
Astfel, apar și situații în care aceleași două societăți de asigurări au, în același timp, calitatea de reclamant și de pârât una în raport cu alta, în litigii diferite aflate concomitent pe rol, în funcție de statutul lor în cazul respectiv, de asigurator Casco sau RCA.
De ce se ajunge la tribunal
Recuperarea despăgubirilor plătite pe Casco de la asiguratorii care au emis poliţele RCA ale şoferilor vinovaţi de prejudiciu ar trebui să se facă pe cale amiabilă între societăţile de asigurare, pe baza documentelor doveditoare prevăzute de legislaţia în vigoare.
În practică, de multe ori, lucrurile nu se întâmplă aşa, întrucât firmele de asigurare care ar trebui să-şi onoreze obligaţiile asumate pe poliţele RCA găsesc tot felul de pretexte, fie pentru a refuza decontarea, fie pentru a micșora sumele cuvenite.
Cele mai frecvente motivații invocate sunt legate de evaluarea prejudiciilor, de vicii de procedură, de lipsa anumitor documente din dosarele de daună sau de depășirea unor termene contractuale sau legale.
În plus, asiguratorii Casco au norme interne de stabilire a gradului de uzură al vehiculelor avariate, în vreme ce, la polițele RCA, algoritmul este stabilit prin normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), fapt care duce la diferențe semnificative în evaluarea autovehiculelor și, implicit, a despăgubirilor cuvenite.