vineri, mai 2, 2025
AcasăMașini noiMaserati lansează noul Ghibli pe 10 aprilie

Maserati lansează noul Ghibli pe 10 aprilie

Noul Ghibli, cel mai mic şi mai accesibil model din istoria Maserati, a fost deconspirat de un site din Cehia, cu numai două zile înaintea publicării primului set de fotografii oficiale. Debutul va avea loc pe 19 aprilie, la Salonul Auto de la Shanghai.

Poziţionat sub actualul Quattroporte, “Baby Maserati” va face parte dintr-o nouă linie extinsă de modele, care va include şi viitorul SUV Levante. Ghibli va intra în competiţie directă cu BMW Seria 5 şi va fi echipat, în premieră, cu un motor diesel în şase cilindri, care va dezvolta o putere maximă de aproximativ 400 CP.

Platforma tehnică va fi derivată din cea a noului Quattroporte. Tracţiunea spate şi o motorizare V6 bi-turbo de 330 CP vor fi standard, iar modelul de top va fi animat, la debut, de o versiune de 410 CP a aceluiași motor. Opţional, Maserati va oferi tracţiune integrală și un V8 de 3,8 litri şi 530 CP.

Maserati Ghibli va fi produs în uzina Bertone de la Torino, pe aceeaşi linie de asamblare cu Quattroporte, noul model urmând să ajungă în showroom-uri în vara acestui an.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole