Continental va crea 1.000 posturi noi în România, anul acesta

0
339

Continental Automotive a anunțat suplimentarea numărului de angajați pe plan local. Compania germană, unul dintre cei mai mari furnizori din industrie, va crea 1.000 posturi noi, care se vor adăuga celor 14.000 din prezent, scrie 0-100.ro. Pe plan mondial, Continental are 185.000 de angajați.

Noile poziții din cadrul filialei române vor fi din specializarile: inginer software, hardware sau mecanic, tehnicieni, electricieni, operatori de linie sau mecanici de intretinere, iar procesul de recrutare va fi simplificat utilizand o noua baza de date – IBM Kenexa.

“Din cele 1.000 posturi disponibile in Romania in 2014, jumatate vizeaza absolventii facultatilor tehnice: automatica, calculatoare, electronica, telecomunicatii, electrotehnica si mecanica”, spune directorul pentru cercetare si dezvoltare al concernului Continental in Romania, Christian von Albrichsfeld.

“In anul 2013, Continental a creat locuri de munca in special in China (aproximativ 1.800), Romania (aproximativ 1.500) si America de Nord (aproximativ 1.500)”, a declarat Directorul de Resurse Umane la nivel de concern, Elke Strathmann.

Pana la sfarsitul anului 2013, Continental a investit peste 830 de milioane de euro in activitatile din Romania. Toate cele  cinci divizii Continental sunt reprezentate in Romania unde grupul detine sapte unitati de productie si trei centre de cercetare si de dezvoltare in Timisoara, Sibiu, Carei, Nadab, Brasov si Iasi.

Continental este partener al unui joint-venture in Slatina si are un centru de distributie  al anvelopelor pentru Europa de Est, in Sacalaz. Continental avea la finalul anului 2013 peste 13.000 de angajati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.