autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: mie, sept. 4th, 2013

Avanpremieră IAA Frankfurt 2013: Dacia Duster plus BMW i8 plus Nissan X-Trail

Salonul Auto de la Frankfurt 2013 începe peste câteva zile, iar lista cu premierele mondiale pregătite de constructori începe să se difinitiveze. Printre numele sonore care vor atrage publicul la standuri se numără fără discuție noul Dacia Duster, revizuit, dar și modele de la BMW i3 și i8. Alături de acestea, Mazda 3, Mercedes Benz GLA sau noul SUV de la Nissan vor constitui tot atâtea puncte de interes pentru public.

Salonul IAA de la Frankfurt va fi, în 2013, un eveniment în care BMW va fi vedetă, cu nu mai puțin de 4 modele noi, prezentate în ultimele luni și gata de lansare în perioada următoare. Și asta în ciuda faptului că 3 dintre ele și-au consumat deja muniția de lansare în evenimente separate sau la saloane pe alte continente. Am inclus aici și noua Serie 4, care a lipsit de la Geneva după ce s-a lansat la Detroit, noul vehicul hibrid i3, lansat în luna iulie sau noul X5, lansat încă din luna mai.

Mult mai aproape de publicul larg vor fi modelele compacte Peugeot 308 și Mazda3, ca și noul SUV al japonezilor de la Nissan, posibil X-Trail, sau micul model Hyundai i10, mult mai european decât prima generație.

În materie de concepte, se pare că publicul va avea parte de mult mai mult spectacol, fiind anunțate o serie de prototipuri ce vor anunța viitoare modele de serie. Celebrul Audi Sport quattro revine acum cu o versiune hibrid, extrem de puternică, Jaguar anunță primul SUV din istoria mărcii, Infiniti expune primul vehicul compact, Q30, iar Volvo intră în nișa coupe-urilor cu un studiu spectaculos. Alte concepte, precum Kia Niro sau Ford S-Max, sunt gata să intre în producție.

Pe lângă premierele de mai sus, vor mai fi prezente o serie de face-lift-uri importante, pentru români primul pe listă fiind Dacia Duster. SUV-ul construit la Mioveni primește o parte frontală nouă, dar și echipamente mai bune la interior, iar publicul sigur va fi interesat de aceste detalii. Audi A8 vine cu o schimbare profundă a modelului său, un face-lift pronunțat cu modificări ale platformei, pentru a face față concurenței. Opel Insignia este un alt model popular în Europa care a ajuns la jumătatea vieții și care aduce la Frankfurt unele modificări discrete.

Începând cu data de 9 septembrie, echipa Auto Industry News va fi prezentă la Frankfurt și va transmite în direct noutățile prezentate de constructori. În centrul atenției noaste se va afla noul Dacia Duster, mai mulți reprezentanți ai grupului Renault având programate întâlniri cu presa din România.

Premiere mondiale/europene Concepte
BMW i8 Audi Sport quattro hibrid
Mazda 3 Jaguar SUV CX-17
Kia Soul Kia Niro
Mercedes-Benz GLA Opel Monza
Hyundai i10 Volvo Coupe Concept
Nissan X-Trail Ford S-Max Concept
Porsche 918 Spyder Infiniti Q30
Peugeot 308 Toyota Yaris Hybrid
Peugeot 308 R
Face-lift-uri BMW X5 eDrive
Dacia Duster
Audi A8 Versiuni noi
Skoda Yeti Skoda Rapid Spaceback
Toyota Land Cruiser Honda Civic Tourer
Alfa Romeo Giulietta
Land Rover Discovery
Opel Insignia

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>