Irlandezul Craig Breen și francezul Mathieu Arzeno, piloții echipei Sainteloc Racing, și-au anunțat deja prezența la Raliului Sibiului România, etapa a opta din Intercontinental Rally Challenge (IRC). Ambii piloți vor lua startul cu modelul Peugeot 207 S2000. Craig Breen, campionul World Rally Academy, are programată anul acesta participarea la cinci etape din Intercontinental Rally Challenge, iar Raliul Sibiului România face parte din programul pilotului irlandez.
Craig Breen, 22 ani, a început sezonul în Irlanda, unde a terminat pe locul 5, după care a luat startul în Turul Corsicii și s-a clasat pe locul 6. Înaintea etapei pe macadam de la Sibiu, irlandezul va mai lua startul în două etape pe asfalt: Targa Florio-Rally Internazionale Di Sicilia și Geko Ypres Rally. „Am inclus în campania mea patru etape pe asfalt și după ce Mecsek Rally a ieșit din calendar am decis să luăm startul în România. Aștept cu nerăbdare această etapă pentru că este primul meu raliu cu Peugeot pe macadam. În plus, Raliul Sibiului România este unul complet nou pentru mine și va trebui să mă acomodez și cu acest lucru, dar aș vrea ca ultima mea etapă alături de echipa Sainteloc să fie una de succes”, a spus Craig Breen.
Și pentru Mathieu Arzeno participarea în Raliul Sibiului România reprezintă prima apariție pe macadam cu modelul Peugeot 207 S2000 . Francezul, 25 de ani, a avut o carieră de 8 ani în cursele de circuit după care, din 2009, a trecut la raliuri și a concurat în etapele din Campionatul Național al Franței și Campionatul Mondial de Raliuri. „Nu am mai pilotat niciodată pe macadam cu Peugeot, dar sunt sigur că va fi o experiență interesantă și am încredere în potențialul meu. Acum concurez în Citroen Racing Trophy Franța pe asfalt și macadam, cu modelul Citroen DS3 R3, iar pe ultimele etape de macadam am demonstrat că pot fi foarte rapid. Sunt sigur că așa va fi și la Sibiu. Am vorbit cu Jean Pierre Nicolas, managerul IRC care a fost pe probele incluse în Raliul Sibiului România și mi-a spus că sunt foarte frumoase, iar atmosfera este ca cea din Toscana. De abia aștept să descopăr această țară, să cunosc oameni noi și să particip la raliu cu mașina echipei Sainteloc și cu susținerea Pirelli și Peugeot Sport. Pachetul este perfect, deci totul va fi bine și în cursă, sunt sigur de asta”, a spus și Mathieu Arzeno.
Raliul Sibiului România, etapa a opta din Intercontinental Rally Challenge, se va desfășura anul acesta în perioada 19 – 21 iulie și contează ca etapa a 5-a din Campionatul Național de Raliuri Dunlop și este și etapă eveniment în FIA European Rally Cup. Înscrierile pentru această etapă, începute în luna iunie, se vor încheia pe data de 6 iulie, cu două săptămâni înaintea startului oficial.