Raliul Sibiului a fost inclus în Campionatul European 2013

0
307

Raliul Sibiului a fost inclus în Camionatul European de Raliuri 2013 și va avea loc în perioada 25-27 iulie. Anunțul a fost făcut în cadrul galei IRC. Dacă anul acesta a făcut parte din calendarul Intercontinental Rally Challenge, Raliul Sibiului continuă în cadrul competițiilor europene de top. Campionatul European de Raliuri FIA 2013 (ERC) va conține 13 etape de asfalt, macadam și zăpadă, iar etapa de la Sibiu va fi a noua din acest sezon. Toate raliurile vor fi promovate de Eurosport Events și transmise de posturile de televiziune Eurosport și Eurosport 2. Anunțul oficial a fost făcut la Paris, cu ocazia festivității de premiere din IRC la care au participat piloți, organizatori, oficiali IRC, dar și Jean Todt, președintele FIA.

Așa cum a declarat Francois Ribeiro, Motorsport Development Director la Eurosport Events, Raliul Sibiului corespunde perfect din punctul de vedere al costurilor logistice, al suprafeței sau al interesului media. Campionatul European de Raliuri este unul dintre cele mai vechi campionate din lume, ediția din 2013 fiind cea de-a 61-a. Ea se desfășoară sud egida Eurosport Events, cei care promovează și IRC, unul dintre cele mai mediatizate campionate de raliuri din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.