Noul Mercedes Clasa A, rechemat în service pentru probleme cu airbagurile

0
258

După rezultatul dezamăgitor obținut de Citan în cadrul ultimei sesiuni de teste EuroNCAP, Mercedes se lovește de noi probleme ce țin de siguranță. Noua generație Clasa A va fi rechemată în service pentru a remedia posibila funcționare neregulată a airbagurilor frontale.

De vină ar fi procesul necorespunzător de perforare a planșei de bord în zona de deschidere a airbagurilor. Acestea se pot bloca în momentul declanșării, pasagerii fiind expuși astfel unor riscuri suplimentare în caz de accident.

Mercedes subliniază faptul că acțiunea de rechemare în service este una pur preventivă și că niciun incindent legat de acest potențial capriciu de natură tehnică nu a fost semnalat până în prezent.

Exemplarele afectate au fost produse între lunile iunie și decembrie 2012. Mercedes nu a precizat numărul total de unități așteptate în service la nivel mondial.

Singura cifră oficială anunțată de constructorul german este valabilă pentru piața din Germania, acolo unde 6.000 de modele Clasa A sunt incluse în programul de recall.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.