Cele mai noi fotografii-spion realizate de fotografii Auto Motor und Sport au surprins Skoda Rapid, versiunea eruopeană, în teste, pe circuit. Pentru a nu lăsa prea mult la vedere din designul noii mașini, inginerii cehi au lipit faruri și stopuri false peste cele originale, pentru a lăsa impresia că este vorba despre modelul Rapid din India. Se vede însă cu ochiul liber conturul farurilor originale, astfel că putem vedea că modelul de serie Rapid va fi identic la exterior cu conceptul MissionL prezentat anul trecut la Frankfurt. De altfel, Skoda a publicat o serie de fotografii teaser, cu detalii ale noului model, astfel că exact piesele lipsă din puzzle pot fi completate.
Din punct de vedere tehnic, putem spune despre Rapid că va fi mai scurt decât Octavia, va concura direct cu sedanuri dezvoltate pe platforme de clasă B, respectiv Dacia Logan și Chevrolet Aveo și va avea motorizări mici, astfel încât să nu concureze direct Octavia.
Apariția este prevăzută pentru Salonul Auto de la Paris, iar lansarea comercială pentru sfârșitul anului. Prețul va fi mai mic decât cel al modelului compact Octavia, care în România începe de la aproximativ 13.000 de euro, iar pentru a putea concura cu Logan sau mai exact cu viitoarea generație a acestuia, prețul ar trebui să fie destul de apropiat, cel puțin de echipările superioare ale modelului românesc. Astfel ne așteptăm la un preț de pornire situat undeva între 10.000 și 11.000 de euro. Pentru cei pretențioși, se pare că Rapid va avea la dispoziție și opționale mai sofisticate, precum cutia DSG cu dublu ambreiaj.