Fanii motorsportului din România și-au dat întâlnire în zilele de 26 și 27 iulie, la Sibiu, gazda celei mai așteptate competiții ale anului – Raliul Sibiului, etapă inclusă, în premieră, în calendarul Campionatului European de Raliuri.
Traseul din acest an este împărțit în 14 probe speciale, dintre care două pe timp de noapte. Macadamul este suprafața predominantă, raportul asfalt/macadam fiind estimat la 20/80. În total, piloţii vor parcurge 216.34 kilometri în regim de competiţie, dintre care 95.84 kilometri vineri şi 120.5 kilometri sâmbătă.
Vineri, în prima zi de concurs, vor avea loc primele șapte probe speciale – Dobarca și Crinti cu câte două treceri, superspeciala de 3,5 kilometri și cele două probe speciale de noapte – Păltiniș (urcare pe asfalt) și Șanta (macadam). Startul este programat la ora 13:00, imediat după încheierea sesiunii de autografe pentru fani din Piața Mare, iar probele de noapte vor începe la ora 21:48.
Sâmbătă, începând cu ora 9:30, se vor deșfășura cele șapte probe speciale rămase. Gâtu Berbecului, cea mai lungă probă specială a raliului (30 kilometri), Sadu și Șanta vor fi parcurse de două ori. Superspeciala programată pe terenul de rally-cross Ștrand va fi urmată de marele finish și, bineînțeles, de festivitatea de premiere din Piața Mică, de la ora 19.
Piloții care se luptă pentru un loc pe podium
La start se vor alinia 69 de echipaje, doar 39 dintre acestea concurând, însă, în etapa curentă a Campionatului European de Raliuri. Restul de 30 de echipe se bat exclusiv pentru podiumul Campionatului Național. Pe lângă vedetele locale, Vali Porcișteanu și Dan Gîrtofan, nume cu rezonanță precum Francois Delecour sau Simone Tempestini vor face spectacol alături de piloții români.
Invitatul surpriză al Raliului Sibiului este liderul clasamentului european din acest an, cehul Jan Kopecký. Pilotul Skoda Motorsport nu a venit la Sibiu doar pentru a încânta audiența, ci pentru a obține a patra victorie a sezonului, performanță ce i-ar spori avansul în lupta pentru titlu. Kopecký a obținut 146 de puncte și cinci podiumuri, în primele șase curse din sezonul actual.
Liderii clasamentului general după şase etape sunt Francois Delecour, Gergo Szabo, David Botka, Valentin Porcişteanu şi Dan Gîrtofan. În clasamentul echipelor, conduc ESD Rally Team, Napoca Rally Academy şi BCR Leasing Rally Team. În clasamentul juniorilor, Simone Tempestini, Raul Badiu şi Bogdan Cuzma ocupă primele poziţii. Clasa 2 este condusă în acest moment de Francois Delecour, clasa 3 de Edwin Keleti, clasa 5 de Alex Filip, clasa 9 de Raul Badiu, iar clasa 11 de către Danny Ungur.