SUV-ul Alfa Romeo CXover ar putea debuta anul viitor

0
239

Planurile Alfa Romeo legate de primul SUV al mărcii par să revină în actualitate, deși Grupul Fiat a amânat pentru moment toate lansările planificate, astfel încât să poate echilibra mai ușor situația financiară a companiilor din grup. Cele mai recente fotografii ale paparazzilor auto dezvăluie faptul că Alfa Romeo a avansat cu viitorul SUV, acesta urmând a fi construit pe o platformă comună Fiat – Chrysler, cu numele CXover.

Imaginile surprinse de fotografi arată o caroserie de Giulietta modificată, montată pe un tren de rulare tipic de SUV, cu gardă la sol ridicată. În același timp nu se poate să nu remarci asemănarea, în ciuda timpului trecut, cu conceptul Kamal, prezentat acum 9 ani la Geneva.

Din punct de vedere al dimensiunilor, Alfa Romeo CXover va concura cu modelele concurenței germane X1 și Q3, având o lungime sub 4,5 metri, compactă. Informațiile vorbesc despre o posiubilă apariție în public la Geneva, anul viitor. În același timp, o versiune construită sub marca Jeep va fi prezentată la Detroit, în ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.