Franţa rămâne cea mai mare piaţă de desfacere pentru Dacia. Vânzările companiei s-au apreciat cu 9,9 în ianuarie, în ciuda declinului general de peste 15 al pieţei locale, cifrate la 124.952 de unităţi, cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani.
În total, Dacia a livrat 7.623 de maşini şi s-a clasat pe locul cinci în clasamentul general, depăşind mărci mult mai titrate precum Toyota, Ford sau Opel. Doar favoriţii locali, Renault, Peugeot, Citroen, precum şi germanii de la Volkswagen au reuşit să vândă mai multe maşini decât Dacia.
Cota de piaţă a constructorului de la Mioveni a crescut de la 4,72 la 6,1. Performanţa este cu atât mai notabilă, cu cât Ford, Chevrolet sau grupul PSA au anunţat scăderi apreciabile de 35,3, 21,2, respectiv 16,7. Livrările companiei mamă Renault continuă să scadă (-7,4), iar singurele branduri care au mai anunţat rezultate pozitive în ianuarie sunt Hyundai şi Kia, cu un plus de 21,2.
Motorul succesului este noua generaţie Sandero, clasată pe locul patru în topul celor mai vândute modele din Franţa, înaintea lui Renault Megane, Volkswagen Polo, Citroen C4 şi chiar a noului Volkswagen Golf. Cu 3.683 de unităţi vândute, modelul autohton rămâne, astfel, unul dintre cele mai de succes din clasa sa, fiind întrecut doar de noul Renault Clio, Peugeot 208 şi Citroen C3, ocupantele primelor trei poziţii ale topului vânzărilor de pe piaţa franceză, luna trecută.