TEASER: Volvo Concept XC, prototipul care prefigurează viitoarea generație a SUV-ului XC90

0
279

Volvo va dezvălui în ianuarie, la Detroit, conceptul viitorului XC90. Intitulat Volvo Concept XC, acesta este al doilea dintr-o serie de trei concepte menite să prefigureze noua direcție de stil adoptată pentru viitoarele modele bazate pe platforma modulară SPA.

Noua filozofie, care pune accentul pe simbioza dintre tehnologie și siguranță, este opera lui Thomas Ingelath, actualul director de design al casei scandinave, primul exponent al acesteia fiind Concept Coupe, expus în această toamnă, la Frankfurt.

Lansat în 2003, SUV-ul XC90 este, în prezent, cel mai vechi membru al actualei game Volvo. Următoarea generație, anticipată de Volvo Concept XC, va fi prezentată în a doua parte a anului viitor, cel mai probabil la Salonul Auto de la Paris.

 

Toate noile modele Volvo de clasă medie și mare aflate în diferite stadii de dezvoltare vor fi bazate exclusiv pe noua platformă modulară SPA (Scalable Platform Arhitecture) și vor fi animate doar de motoare cu patru cilindri, aspirate sau turbo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.