Toyota s-a clasat și în acest an pe primul loc în topul celor mai valoroase branduri auto din lume, clasament alcătuit de firma de cercetare Milward Brown. Conform studiului BrandZ Top 100 Most Valuable Global Brands, valoarea de piață a mărcii nipone a crescut cu 21%, în 2014, fiind estimată acum la 29,6 miliarde de dolari.
Poziția fruntașă din acest an nu este prima de acest gen pentru Toyota, care a mai dominat topul Milward Brown de șapte ori, în ultimii nouă ani. Singurele excepții au fost 2010 și 2012. Adevărata performanță este reprezentată de revenirea spectaculoasă a reputației brandului nipon, grea încercată de operațiunile masive de recall din 2009 și 2010.
“Toyota a reuşit să transforme brandul pe care îl reprezintă într-un sinonim pentru calitate şi încredere. Un alt atu este latura sa ecologică puternic dezvoltată, Toyota fiind recunoscută drept unul dintre pionierii automobilelor cu propulsie hibridă”, a explicat coordonatorul studiului Global BrandZ, Peter Walshe.
Podiumul din acest an este completat de BMW și Mercedes-Benz. Clasați pe locul doi, bavarezii se laudă cu o valoare de piață de 25,7 miliarde de dolari și un avans de 7%, în 2014. Rivalii de la Mercedes-Benz au raportat, de asemenea, o creștere de 20%, ceea ce înseamnă că brandul german a ajuns să valoreze în prezent 21,5 miliarde de dolari. Honda s-a clasat pe patru, cu 14,1 miliarde de dolari și un plus de 14%, în timp ce Ford a cunoscut un reviriment fără precedent și a devansat Volkswagen și Nissan pentru a urca pe locul cinci. Totul grație unei aprecieri spectaculoase de peste 56% a valorii de piață, estimată la 11,8 miliarde de dolari.
Loc | Brand | Valoare (miliarde dolari) | Creștere |
1 | Toyota | 29.6 | +21% |
2 | BMW | 25.7 | +7% |
3 | Mercedes-Benz | 21.5 | +20% |
4 | Honda | 14.1 | +14% |
5 | Ford | 11.8 | +56% |
6 | Nissan | 11.1 | +9% |
7 | Volkswagen | 8.4 | -4% |
8 | Audi | 7.1 | +27% |
9 | Chevrolet | 4.9 | |
10 | Hyundai | 4.6 | +15% |
Stabilirea valorii de piață a unei companii are la bază un mecanism complicat ce contabilizează peste 2 milioane de testimoniale primite de la clienții mărcii respective și le pune apoi în balanță alături de date complexe, furnizate de Kantar Worldpanel și Bloomberg.