luni, septembrie 9, 2024
AcasăAsigurariTinerii își pot face polițe RCA pe numele bunicilor, pentru a plăti...

Tinerii își pot face polițe RCA pe numele bunicilor, pentru a plăti mai puțin

Un conducător auto începător cu vârsta de 18-19 ani este nevoit să plătească și de peste trei ori mai mult decât un începător de 35 de ani pentru a încheia polița obligatorie RCA, potrivit noilor norme legale.

Față de un șofer pensionar de 65 de ani, cu 45 de ani de experiență la volan, unul abia ajuns la majorat va trebui să scoată din buzunar și de peste 5 ori mai mulți bani pentru a-și asigura răspunderea civilă, rezultă din compararea ofertelor online ale principalilor asiguratori.

Tarifele RCA pe un an afișate de un număr de 8 asiguratori arată că un șofer de 35 de ani va plăti, în medie, cu peste 18 mai mult decât unul de 65 de ani. În schimb, unul de 18-19 ani va avea parte de o primă medie RCA de trei ori mare decât unul de 65 de ani și de peste 2,5 ori mai mare decât unul de 35.

La calculul tarifelor s-a avut în vedere, pentru toate cele trei „grupe de vârstă”, un autoturism Dacia Logan Laureate 1.6, 1.598 cpc, 90 kw, cu șofer (proprietar) domiciliat în sectorul 3 al Capitalei. În cazul asiguraților de 19 și 35 de ani s-a presupus că sunt începători, cu carnet de conducere obținut în iunie anul trecut, fără daune înregistrate, iar în cazul pensionarului de 65 de ani – o experiență la volan de 45 de ani și fără daune RCA la activ în ultimii trei ani.

Diferențe de comportament și „palmares”

Asiguratorii spun că, statistic, cei mai tineri dintre șoferi provoacă mult mai multe incidente rutiere decât cei din grupe superioare de vârstă, din cauza lipsei de experiență, a teribilismului, a maniei vitezei și, deseori, a inconștienței.

In consecință, conducătorii auto proaspăt ieșiți din adolescență prezintă un risc semnificativ mai mare pentru asiguratori, întrucât le „scot” acestora din buzunar mult mai mulți bani pentru despăgubirea celor prejudiciați. În consecință, firmele de asigurări se protejează de acest risc sporit practicând tarife RCA mai mari.

În schimb, pensionarii sunt „feblețea” asiguratorilor RCA. Și nu doar grație experienței la volan și a prudenței caracteristice vârstei (deși, evident, există și excepții), ci și, printre altele, pentru că nu obișnuiesc să utilizeze mașina foarte des și pe distanțe foarte lungi.

În consecință, această categorie de clienți implică riscuri mult mai mici pentru companiile de asigurări, fapt „răsplătit” prin reduceri masive de tarife la polița RCA.

Companii diferite, strategii diferite

Din cercetarea realizată de autoindustry.ro rezultă că cea mai mare diferență dintre tariful RCA perceput unui tânăr de 18-19 ani și cel datorat de un conducător auto de 65 de ani este la Generali – 1.680 lei pe an față de doar 279 lei pe an, adică de peste 6 ori mai mult.

În schimb, la Carpatica Asig, diferența este de doar 63, tarifele afișate pe site fiind de 562,17, respectiv 344,97 lei pe an.

Comparând ofertele pentru șoferi de 35 de ani cu cele pentru cei de 65 de ani, cea mai mare diferență constatată este tot la Generali, de 76,19 (518, respectiv 294 lei pe an).

Există și excepții. Astfel, Euroins percepe același tarif de primă RCA pentru șoferi de 35 și 65 de ani (372,67 lei pe an), în vreme ce Groupama îi „taxează” chiar un pic mai mult pe cei în vârstă, compania afișând un tarif de 557,62 lei pe an pentru un conducător auto de 65 de ani și unul de 526,20 lei pe an pentru un șofer de 35 de ani.

În privința ofertelor pentru șoferi de 35 și 19 ani, cele mai mari diferențe de tarife sunt la Uniqa și Generali, conducătorii auto mai tineri plătind RCA cu 224,32 mai scump decât cei mai maturi. Prețurile sunt de 466,23 și 1.362,14 lei pe an la Uniqa, respectiv de 518 și 1.680 lei pe an la Generali.

Cea mai mică diferență este la Carpatica Asig, de 22,22 (459,96 și 562,17 lei pe an).

RCA pe numele bunicului

Legislația românească în privința RCA permite șoferilor tineri să-și treacă mașinile pe numele rudelor mai în vârstă posesoare de permise de conducere, astfel încât să beneficieze de reducerile de tarife pentru pensionari.

Asta pentru că normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) nu permit asiguratorilor să refuze plata despăgubirii atunci când mașina vinovată de accident era condusă, în acel moment, de un alt șofer decât titularul poliței.

„Trucul” nu funcționează și la polițele facultative Casco. Unii asiguratori trec expres în contracte clauze potrivit cărora vor refuza plata despagubirilor dacă, în momentul producerii evenimentului asigurat, la volan se afla altcineva decât titularul poliței.

Alte companii de asigurări percep tarife de primă semnificativ mai mari în cazul în care, înainte de semnarea poliței, asiguratul răspunde „Da” la întrebarea „Autoturismul este condus și de persoane sub 25 de ani?”.

Tarife RCA pe un an, în funcție de vârstă

Asigurator Tarif RCA șofer 35 ani (lei) Tarif RCA șofer 19 ani (lei) Tarif RCA șofer 65 ani (lei)
Astra Asigurări

419,26

978,28

335,42

Carpatica Asig

459,96

562,17

344,97

Euroins

372,67

898,54

372,67

Uniqa

466,23

1.362,14

408,98

Generali

518,00

1.680,00

294,00

Groupama

526,20

1.217,33

557,62

Allianz

579,00

1.772,00

478,00

Omniasig

628,14

1.570,35

565,33

Media

496,18

1.255,10

419,62

Sursa: Estimări Autobis.ro

Diferențe procentuale de tarife RCA, în funcție de vârstă

Asigurator Cu cât plătește mai mult un șofer de 19 ani față de unul de 35 Cu cât plătește mai mult un șofer de 19 ani față de unul de 65 Cu cât plătește mai mult un șofer de 35 ani față de unul de 65
Astra Asigurări

133,33

191,65

24,99

Carpatica Asig

22,22

62,96

33,33

Euroins

141,10

141,10

0

Uniqa

224,32

233,05

13,99

Generali

224,32

471,42

76,19

Groupama

131,34

118,30

-5,63

Allianz

206,04

270,71

21,12

Omniasig

150

177,77

11,11

Media

163

199,10

18,24

Sursa: Estimări Autobis.ro

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole