miercuri, iunie 11, 2025
AcasăLegislațieTimbrul de mediu ar putea fi înlocuit de o taxă de poluare...

Timbrul de mediu ar putea fi înlocuit de o taxă de poluare inclusă în preţul benzinei

Doi senatori PNL de Bihor, Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea, au înaintat un proiect de lege ce prevede transformarea timbrului de mediu într-o taxă de poluare în valoare de un ban, inclusă în preţul fiecărui litru de carburant vândut pe teritoriul României, indiferent dacă este vorba de benzină, motorină sau gaz petrolier lichefiat.

Principiul de la care a pornit noua initiţiativă legislativă este taxarea echitabilă a tuturor autovehiculelor, exclusiv în funcţie de rulaj şi consum. Astfel vor fi eliminate şi metodele actuale de evitare a timbrului de mediu, fie că ne referim la înmatricularea maşinilor în Bulgaria sau la actele de donaţie sau cesiune.

Taxe similare sunt aplicate cu succes şi în alte state membre ale Uniunii Europene, iar cel mai bun exemplu este Germania, ţară unde veniturile generate de această formă de impozitare sunt consistente. În plus, impactul socio-economic nu va fi semnificativ, cuantumul infim al noii taxe fiind neglijabil în raport cu preţul actual al carburanţilor.

“Noi am pornit de la constatarea că taxa de poluare datorată de posesorii de autovehicule din România a cunoscut de-a lungul anilor mai multe variante, dar niciuna nu a fost bazată pe un principiu echitabil, şi anume cel de a plăti în funcţie de cât poluezi, adică de cât circuli. Sumele colectate în acest fel vor merge doar în Fondul de Ameliorare pentru Împăduriri, astfel că vom avea o destinaţie clară şi ne vom asigura că banii sunt folosiţi cu adevărat şi numai pentru compensarea efectelor poluării., a declarat senatorul Cristian Bodea, citat de Mediafax.

Aplicarea timbrului de mediu a intrat în vigoare începând cu data de 15 martie, valoarea acestuia fiind stabilită în funcţie de nivelul emisiilor de CO2, vechimea maşinii, norma de poluare şi cilindreea motorului. Timbrul de mediu va fi plătit doar la prima înmatriculare a unei maşini sau, în cazul automobilelor înmatriculate înainte de 2007, la prima transcriere a dreptului de proprietate, cu excepţia unor situaţii deosebite, precum moştenirea sau partajul.

Taxa poate fi aplicată o singură dată pe durata de viaţă a unui autovehicul, românii care au achitat deja vechea taxă de mediu, în diferitele ei forme, fiind scutiţi de plata noului timbru de mediu.

“In actuala formă a timbrului de mediu, la fel ca şi în precedentele forme, indiferent că s-au numit taxă de poluare ori de primă înmatriculare, aveam situaţii aberante din punct de vedere fiscal şi al protecţiei mediului, deoarece nici vechimea autovehiculului, nici tipul motorizării – Euro 2, 3, 4 sau 5 – şi nici capacitatea cilindrică nu indicau în mod clar cât poluează un autovehicul într-un an, dar consumul de carburanţi este cel mai bun indicator”, a conchis senatorul liberal.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole