Sergio Pininfarina, fiul fondatorului Carrozzeria Pinin Farina, a decedat

0
271

Sergio Pininfarina – Senator pe viață și președinte de onoare al grupului Pinifarina a decedat la vârsta de 85 de ani. A condus timp de 40 de ani celebra casă italiană de design. Sergio Pinifarina s-a născut la Torino, 8 septembrie 1926. A absolvit facultatea de mecanică la Politehnica din Torino, apoi și-a început cariera în compania tatălui său – Carrozzeria Pinin Farina. În 1960 a prelua funcția de manager general, în 1961 a devenit director, iar în 1966 a devenit președintele Carrozzeria Pinin Farina. În 2006 a devenit Președinte de Onoare al companiei. În 1961, președintele Italiei, Giovanni Gronchi, a schimbat prin decret prezindențial numele Farina în Pininfarina. În 2005, Sergio Pininfarina a fost numit senator pe viață pentru contribuția adusă la renumele Italiei.

Momente importante din cariera lui Sergio Pininfarina: 1955-1958 – construcția unui nou sediu la Grugliasco(Torino), 1966 – inaugurarea centrului de dezvoltare și cercetare, 1972 – primul tunel aerodinamic din Italia la scara 1:1 își începe activitate, 1979 – Pininfarina devine Holding, 1982 – înființează Pininfarina Studi e Ricerche S.p.A. cu sediul la Cambiano(Torino), 1986 – o nouă unitate de producție devine operațională la San Goirgio Canavese, este și anul în care Pininfarina este listată la bursa italiană, 1987 – o nouă fabrică este inaugurată în Bairo Canavese, 1991 – este fondată divizia “Pininfarina Deutschland GmbH”, în 2002 este inaugurat un nou centru de cercetare în Cambiano, iar în 2003 este integrată în grup compania Pininfarina Sverige AB.

Funcții deținute

1974 – 1977 – profesor la catedra de design a Politehnicii din Torino

1978 – 1984 – Președinte Industrial Association of Torino

1979 – 1988 – Membru al parlamentului European

1983 – 1988 – Președinte Federation of Industrial Associations of Piedmont

1087 – 1989 – Președinte al organizației producătorilor de automobile

1988 – 1992 – Președinte Confindustria

1989 – 1997 – Membru AUME(Association for the Monetary Union of Europe)

1990 – 1994 – Vice Președinte UNICE(Union of Industrial and Employers’ Confederations of Europe)

1993 – 1996 – Președinte al Comitato Leonardo – Italian Quality Committee

1991 – 2001 – Co-Președinte Comitato per la Direttrice Ferroviaria Europea Transpadana

2001 – 2002 – Președinte al Băncii CRT

2001 – 2005 – Șeful delegației italiene în comisia interguvernamentală italiano-franceză pentru tronsonul de cale ferată de mare viteză dintre Lyon și Torino

1996 – 2006 – Președinte FIDIA S.p.A

2004 – 2007 – Co-Președinte al grupului de afaceri Italia – Japonia

2004 – 2008 – Președinte Editurii La Stampa S.p.A.

1969 – 2011 – Membru al Board-ului de directori Ferrari S.p.A.

Distincții primite în timpul vieții: “Cavaliere del Lavoro” (1976); Légion d’Honneur (Chevalier, 1979, și Officier, 1997), “Honorary Royal Designer for Industry” (1983), Foreign Member of the Royal Swedish Academy of Engineering Sciences (1988), Designer Lifetime Achievement Award (1991), Super Trophée de l'”Automobile Magazine” (1992), “Guglielmo Tagliacarne” (1994) , “Italy in the World” (1994), Career Award Compasso d’Oro (1995), “France-Italie” Award (1997), “Lion d’Oro” (1998), “Trophée du design” (1998), Premio Leonardo (1999), “Head of the Century in the International Automotive Hall of Fame” (2001), “Torino libera” (2001), Business and Culture Award (2003), Palme d’Or du Festival Automobile International (2005), Automotive Hall of Fame of Dearborn, Michigan (2007); European Automotive Hall of Fame of Geneva (2008).

Probabil numele lui Sergio Pininfarina va rămâne legat de Ferrari pentru totdeauna. Împreună cu Enzo Ferrari și apoi cu Luca di Montezemolo a lucrat la modele emblematice pentru constructorul din Maranello. Pininfarina și-a pus semnătura pe Ferrari Ferrari 212 Inter Cabriolet, 250 GT Coupé, 365GTB4 “Daytona”, 375MM, Testarossa, Enzo sau Maserati Quattroporte. Ferrari a dedicat un model lui Sergio Pininfarina și fiului său Andrea – Ferrari SA Aperta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.