Salonul Auto Moto SAM revine în acest an cu o nouă ediție. Timp de 5 zile, în perioada 2-6 aprilie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti importatorii și dealerii de mașini și accesorii își vor prezenta produsele pe o suprafaţă de circa 9.000 m2 în spaţii interioare şi peste 30.000 m2 în spaţii exterioare.
Vor fi prezenți dealeri de automobile, motociclete şi scutere, componente auto-moto, piese de schimb, accesorii, tuning şi echipamente service auto-moto, precum şi companiile de leasing, asigurări şi firmele specializate în închirieri auto.
Pentru autoturismele cumpărate pe durata Salonului Auto Moto 2014, clienţii pot primi asigurarea CASCO gratuită pentru o perioada de 6 luni sau un an, sau combustibil gratuit pentru perioada promoţională.
Rămâne de văzut câți importatori vor decide să participe la SAM 2014. La ediţia trecută, standurile expozanţilor au fost vizitate de peste 30.000 de persoane, dar mărcile prezente la eveniment puteau fi numărate pe degetele de la o mână.
“Salonul Auto Moto este o invitaţie să-ţi petreci un weekend alături de prieteni sau familie, în centrul capitalei, printre maşini şi motoare, noi, de epocă, tunate sau de competiţie, să urmăreşti spectacolele şi demonstraţiile din spaţiul expoziţional. Şi, de ce nu, să pleci acasă cu maşina sau motocicleta /scuterul dorit la preţuri speciale şi pachete promoţionale de exceptie”, a spus Alin Caraman, organizatorul SAM.
[…] Salonul Auto Moto SAM revine in acest an cu o noua editie. Timp de 5 zile, in perioada 2-6 aprilie, in Piata Constitutiei din Bucuresti importatorii si dealerii de masini si accesorii isi vor prezenta produsele pe o suprafata de circa 9.000 m2 in spatii interioare si peste 30.000 m2 in spatii exterioare, informeaza autoindustry.ro. […]