Rompetrol Downstream a majorat, marţi, preţul benzinei, cu 0,14 lei/litru, astfel că sortimentul Efix 95 costă acum 5,94 lei/litru, iar premium Alto 101 – 6,58 lei/litru, potrivit unui comunicat al companiei.
Anterior, preţul Efix 95 era de 5,8 lei/litru, iar Alto costa 6,44 lei/litru.
Totodată, compania a menţinut preţul neschimbat motorinei.
“Această creştere a preţului este, de fapt, o măsură de corelare a preţului benzinei practicat de companie cu evoluţia din ultima perioadă a cotaţiei (internaționale – n.r.) la benzină”, a declarat, în comunicat Titov Buzescu, vicepreşedinte retail în cadrul grupului Rompetrol.
Potrivit acestuia, în ultimile 30 de zile, cotaţia internaţională a benzinei a crescut cu 40,7 dolari/tonă faţă de media ultimilor 30 de zile, iar cea a motorinei a scăzut cu 19,9 dolari/tonă faţă de aceeaşi perioadă. Astfel, spune oficialul Rompetrol, în data de 8 aprilie 2012, cotaţia internaţională a benzinei a fost de 1.190 dolari/tonă, iar a motorinei – de 1.021 dolari/tonă.
“Deşi diferenţa de cotaţie a ajuns la 169 dolari/tonă pentru benzină, preţurile practicate la pompă de Rompetrol erau mai mici la benzină decât la motorină”, a spus Titov Buzescu.
Precedenta majorare a preţurilor fusese operată de Rompetrol pe 24 februarie 2012.