Deşi este unul dintre cele mai bine vândute modele din segmentul său, Range Rover Evoque simte nevoia unui aer proaspăt. Land Rover s-a decis să îl ofere printr-o versiune uşor revizuită a crossover-ului, pregătită să debuteze în această toamnă în cadrul Salonului de la Frankfurt.
Pentru că reţeta estetică a funcţionat cu succes până în prezent, modificările de design sunt puţine. Ele sunt însă notabile de către un ochi avizat, cel puţin în partea frontală, unde britanicii au decis să modifice uşor chiar şi sigla. Versiunea îmbunătăţită aduce cu sine şi noi culori pentru exterior, dar şi jante cu un design diferit.
Cea mai importantă noutate o reprezintă însă cutia automată cu nouă rapoarte, oferită în premieră pe mezinul gamei. Graţie transmisiei, Evoque poate promite clienţilor săi o reducere cu 11.4 a consumului şi cu 9.5 a emisiilor de CO2. Îmbunătăţirea eficienţei este posibilă şi datorită noului sistem Active Driveline, care permite doar utilizarea punţii faţă pentru propulsia până la viteze de 35 km/h. În cazul versiunilor cu tracţiune integrală, dincolo de această viteză ambele axe funcţionează.
Odată cu introducerea versiunii îmbunătăţite, Range Rover oferă pe Evoque un sistem botezat Land Rover InControl. Acesta permite proprietarului să declanşeze un apel de urgenţă către echipele de intervenţie în cazul unui accident.