Valoarea noii accize pentru carburanți, aflată în prezent pe masa de lucru a Guvernului, ar putea fi stabilită la 10 eurocenți, ceea ce ar duce la scumpirea benzinei și motorinei cu aproximativ 50 bani pe litru. Fondurile colectate cu ajutorul noii taxe ar urma să finanțeze construirea a peste 4.000 kilometri de autostrăzi, în următorii 12 ani.
Inițiatorul proiectului, fostul Ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, este convins că noua taxă va reuși să acopere diferența dintre ajutorul de 2,5 miliarde de euro, oferit de UE pentru perioada 2014-2020, și cele 26 de miliarde necesare pentru a finaliza autostrăzile promise românilor până la finele lui 2027, tronsoane captive încă pe planșetele arhitecților.
Interesant este că noua acciză nu va duce la suspendarea sistemului actual de roviniete supervizat de CNADNR – Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi, deși ambele taxe vizează, în principiu, finanțarea proiectelor derulate de Ministerul Transporturilor, inclusiv construcția de autostrăzi.
Veniturile anuale aduse de noua taxă la fondul special dedicat construcției de autostrăzi s-ar putea ridica la aproximativ 600 de milioane de euro, în 2014, în condițiile în care volumul preconizat de 6 miliarde litri de carburanți accizabili va fi atins. Cât va plăti, însă, fiecare român pentru a finanța proiectele fanteziste ale fostului Ministru al Transporturilor? La valoarea de 50 bani pe litru, avansată de Fenechiu, șoferii vor scoate din buzunare aproximativ 20-25 lei în plus pentru un plin de combustibil, adică mai mult de 100 euro pe an.
Dacă va fi aprobată de Guvern, noua acciză ar putea intra în vigoare anul viitor, ceea ce va duce la scumpirea carburanților și, implicit, a tuturor prețurilor, indiferent de domeniu – transporturi, retail sau servicii.