Profitul net al celui de-al doilea constructor francez de maşini, Renault a scăzut cu 39 în prima jumătate a anului, la 746 milioane de euro. Iar grupul a anunţat că anticipează pentru 2012 o contracţie de 6-7, comparativ cu anul trecut, mai mare cu 3 decât estimase anterior.
Marja operaţională a Renault a coborât cu 24 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 3 la 2,3 din vânzări. De asemenea, veniturile sale au coborât cu 0,8, la 20,94 miliarde de euro. Dar declinul de 15 înregistrat pe piaţa europeană a fost compensat parţial de un avans de 14 în alte regiuni ale lumii. Directorul general al Renault, Carlos Ghosn, a declarat că nu se aşteaptă la o recuperare semnificativă în anii următori.
Totuşi, Renault a avut rezultate mai bune decât rivalul PSA Peugeot-Citroën, care a raportat o pierdere netă de 819 milioane de euro în primul semestru, faţă de 806 milioane de euro profit în perioada similară a anului trecut, şi a anunţat un plan dur de restructurare, ce prevede închiderea uzinei din Aulnay şi concedierea a 14 mii de oameni.


