Primul SUV Seat va fi produs în uzina Skoda de la Kvasiny, Cehia. Noul model a primit deja undă verde de la oficialii companiei mamă, Grupul Volkswagen, și va ajunge pe piață în 2016.
Noul SUV Seat va fi poziționat deasupra actualului model compact Leon, atât din punct de vedere al dimensiunilor, cât și al gamei de prețuri. La baza sa va sta platforma modulară MQB a grupului VAG, designul său urmând să preia numeroase elemente de la conceptul IBX, lansat în 2011 la Geneva.
Brandul iberic simte lipsa unui SUV, fără de care șansele de a reveni pe profit sunt minime în viitorul apropiat. De altfel, Seat este ultima marcă aflată sub tutela Volkswagen Group rămasă fără un SUV în gamă. Vânzările de crossovere și SUV-uri au depășit orice așteptări în ultimii ani, inclusiv pe piața din Europa, acolo unde Seat livrează majoritatea mașinilor din porfotofoliul său.
Nominalizarea uzinei Skoda de la Kvasiny ca principal sit de producție va reduce la minimum cheltuielile și va crește marja de profit a modelului, mai ales în comparație cu actualele costuri generate de fabrica Seat de la Martorell, Spania. Salariile angajaților din Cehia aduc economii de până la 25% sau chiar 50%, comparativ cu Spania și Germania. În prezent, în uzina de la Kvasiny sunt produse modelele Yeti, Superb și Roomster.
Seat, ultimul brand neprofitabil din grupul VAG, raportează pierderi financiare an de an, încă din 2007. Anul trecut, vânzările au crescut cu 11%. Ibericii au livrat 355.000 mașini, insuficient, însă, pentru a reveni la profit, pierderile din 2013 fiind estimate la 152 milioane de euro (156 milioane în 2012).
Juergen Stackmann, șeful Seat, speră ca primirea călduroasă de care s-a bucurat noul Leon pe piețele din Germania și Marea Britanie să fie un semn de bun augur, introducerea noului SUV fiind, de asemenea, considerată o etapă esențială în ofensiva mărcii pe care o conduce. Stackmann ia în considerare începerea producției în China, piață curtată de toți marii constructori, pentru a evita taxele vamale uriașe. În prezent, importurile Seat în țara Marelui Zid nu depășesc 1.100 de unități pe an.