vineri, mai 15, 2026
AcasăMașini noiNoul Subaru WRX va fi prezentat peste o săptămână la Los Angeles

Noul Subaru WRX va fi prezentat peste o săptămână la Los Angeles

Noua generație Subaru WRX, derivată din actualul Subaru Impreza, va fi prezentată oficial luna aceasta, iar primele fotografii – teaser anunță un design agresiv, similar cu cel al conceptului WRX.

Compania Fuji Heavy Industries, producătorul mașinilor Subaru, a anunțat că noul model WRX va fi prezentat în premieră mondială la Los Angeles, pe 20 noiembrie. Modelul WRX a fost expus sub forma unui concept car la Frankfurt, în luna septembrie.

Alături de noul Subaru WRX va fi prezentat un nou concept-car ce prefigurează evoluția mărcii în perioada următoare.

Subaru WRX a devenit celebru ca versiune sportivă a modelului Impreza, fiind ulterior redenumit, pe mai multe piețe, pur și simplu Subaru WRX. Aceste versiuni sunt caracterizate, în primul rând, prin motoare supraalimentate și tracțiune integrală. Cea de-a patra generație Subaru Impreza, pe care se bazează modelul WRX, a fost prezentată în urmă cu aproximativ 3 ani, la New York, fiind lansată pe piețele internaționale anul trecut.

Potrivit unor informații neoficiale, modelul WRX va păstra doar caroseria sedan, tradițională pentru acest model, renunțându-se la cea hatchback.

Lansarea noului Subaru WRX va putea fi urmărită pe site-ul Subaru: http://www.subaru-global.com/2013la.html

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole