BMW a dezvăluit în mod oficial noul Mini, a treia generație creată sub tutela casei germane și, totodată, cea mai avansată din istoria de peste cinci decenii a icoanei auto britanice. Întreaga tehnologie ascunsă sub caroserie este nouă, de la platforma modulară UKL1, până la motorizările revoluționare cu trei cilindri și sistemele multimedia sau de asistență de ultimă generație.
În ciuda avansului tehnologic, noul model rămâne un Mini veritabil, designul său fiind, în continuare, un omagiu închinat liniilor iconice trasate de Alec Issigonis, părintele spiritual al brandului. Așa cum îî stă bine unei mașini ai cărei strămoși au făcut deja istorie, trăsăturile sale rămân ancorate în trecut, evoluând, totuși, suficient de subtil pentru a fi în ton cu noile tendințe. Fanii vor recunoaște imediat blocurile optice vesele, rotunde, încadrate de clasicele rame cromate, plafonul extrem de plat, parbrizul abrupt și, bineînțeles, grila proeminentă cromată, cu al său aer nobiliar și contururi hexagonale. Farurile pot fi comandate în versiune full LED, astfel că noul Mini devine primul model din segmentul său care oferă această tehnologie.
Dimensiunile exterioare au crescut sensibil în toate direcțiile, noul Mini fiind mai lung cu 98 mm (3.821 mm), mai lat cu 44 mm (1.727 mm) și mai înalt cu 7 mm (1.414 mm) în comparație cu predecesorul său. Același tratament a fost aplicat și ampatamentului de 2.495 mm, mai mare cu 42 mm, dar și ecartamentelor față și spate, extinse cu 42 mm, respectiv 34 mm. Spațiul interior va fi mult mai generos decât în prezent, iar portbagajul oferă un volum de încărcare de 211 litri (+51 litri). Bancheta dispune, în premieră, de spătar cu unghi de înclinare variabil.
Deși este, în continuare, o odă închinată tradiției, interiorul a trecut prin schimbări ceva mai profunde. Comenzile geamurilor electrice au migrat, în sfârșit, pe panourile ușilor, iar vitezometrul a fost mutat în spatele volanului, lângă turometru. Marea surpriză este noul sistem multimedia cu controller rotativ/tactil preluat de la BMW și display central de 8,8 inci, acesta fiind, în esență, un iDrive simplificat, cu conexiune la internet (prin SIM dedicat) și un meniu mai simplu, mai intuitiv.
Noul Mini va fi primul beneficiar al ineditei game de motorizări cu trei cilindri dezvoltate de BMW. Acestea dispun de cele mai noi inovații tehnice ale momentului: injecție directă, supraalimentare turbo, Valvetronic și admisie variabilă. Toate versiunile sunt echipate cu sistem start&stop și îndeplinesc normele de poluare Euro6, fiind cu până la 27 mai eficiente decât motoarele pe care le înlocuiesc. Standard se oferă o cutie manuală cu șase trepte, iar opțional, una automată, tot cu șase trepte, ambele complet noi, mai ușoare și mai precise.
La debut, Mini va putea fi comandat în două variante pe benzină și una diesel:
-Mini Cooper – L3, benzină, 1499 cmc, 136 CP/4500-6000 rpm, 220 Nm/1250-4000 rpm, accelerație 0-100 km/h în 7,9 s, viteză maximă 210 km/h, consum mediu 4,5 l/100 km
-Mini Cooper S – L4, benzină, 1.998 cmc, 192 CP/4700-6000 rpm, 280 Nm/1250-4750 rpm, accelerație 0-100 km/h în 6,8 s, viteză maximă 235 km/h, consum mediu 5,7 l/100 km
-Mini Cooper D – L3, diesel, 1,5 litri, 116 CP/4000 rpm, 270 Nm/1750 rpm, accelerație 0-100 km/h în 9,2 s, viteză maximă 205 km/h, consum 3,5 l/100 km, emisii 92 g/km CO2
În premieră, va putea fi comandată o suspensie adaptivă (Dynamic Damper Control), , dar și un sistem similar lui Driving Experience de la BMW. Intitulat Driving Modes, acesta va schimba caracteristicile motorului, răspunsul pedalei de accelerație, tăria amortizoarelor și își va pune amprenta asupra luminii ambientale, cadranelor de bord, precum și conturului iluminat al display-ul central. Toate își vor schimba nuanța, în funcție de modul ales de șofer: albastru în MID mode, roșu în SPORT mode și, evident, verde în GREEN mode. Tot în premieră, se oferă head-up display, sistem de parcare automată și câteva programe de asistență moderne: avertizare pentru coliziuni iminente și frânare automată inițială, activare/dezactivare automată pentru faza lungă, detectare a semnelor de circulație, capotă activă și cruise control adaptiv, bazat pe camere video.
Noul Mini va beneficia și de cele mai avansate tehnologii în materie de eficiență. Reunite sub denumirea sugestivă MINIMALISM, acestea imită soluțiile similare Efficient Dynamics, din gama BMW: indicator pentru schimbarea ideală a treptelor pentru modelele cu transmisii manuale, funcție de recupere a energiei la frânare și mod sailing pentru cutiile automate.
Suspensia față a fost reproiectată de la zero și este mai ușoară, iar echiparea de serie s-a îmbogățit cu un diferențial față electronic cu alunecare limitată, asfel că Mini promite un caracter sportiv mai pronunțat și noi standarde în materie de dinamică și plăcere de a conduce.
Debutul oficial al noului Mini a fost găzduit, simbolic, de uzina de la Oxford, cel mai important sit de producție al mărcii și, totodată, locul unde a luat naștere legenda britanică. În România, noua generație va ajunge în primăvara anului viitor.