Nissan va prezenta la Paris un studiu, un concept-car numit TerRRa și care va fi propulsat cu ajutorul tehnologiei fuel-cell. Din punct de vedere al designului, TeRRa amintește foarte mult de liniile unui alt concept din Alianța Renault-Nissan, Dacia Duster Concept, prezentat la Geneva în 2009. Una dintre asemănări este dată de absența montatului B, adică a stâlpului central dintre uși.
Din punct de vedere tehnic, SUV-ul TeRRa încearcă să transmită mesaje legate de viitorul SUV-urilor în accepțiunea japonezilor, deși propulsia electrică fuel-cell, bazată pe generarea curentului electric cu ajutorul hidrogenului, este destul de departe de o posibilă producție în serie în acest moment. Motorul electric principal, însă, este același utilizat de Nissan pe modelul Leaf. Alte două motoare propulsează fiecare roată de pe puntea spate.
Autonomia unui motor electric alimentat pe bază de hidrogen este la fel de mare precum cea a unui vehicul alimentat cu benzină sau chiar diesel, însă depozitarea hidrogenului necesită rezervoare extrem de costisitoare.