Cumpărarea unei maşini la mâna a doua este, de multe ori, o alternativă tentantă, pentru că îţi poate oferi, de exemplu, mai multă putere şi un plus de confort şi siguranţă, la preţul unui model nou, de clasă inferioară. Dar este şi o loterie, pentru că nimeni nu poate şti şi garanta 100 gradul de uzură şi cum a fost exploatat un autovehicul second.
Prin urmare, procesul care duce la decizia de a achiziţiona un autoturism este complex şi influenţat de mai mulţi factori. În cazul maşinilor noi, totul este simplu, în principiu, lucrurile rezumându-se la preferinţele clientului şi la “profunzimea” buzunarului. Dar second-hand-urile au fost, sunt şi vor fi întotdeauna o alternativă. De ce? Răspunsul este simplu, chiar, matematic. Valoarea unei maşini noi scade cu circa 10-15 (în funcţie de marcă, model, opţiuni) la ieşirea de pe poarta fabricii şi cu până la 30, în primul an de exploatare, de exemplu. Iar la preţul celei noi îţi poţi lua un second mai bine dotat sau, chiar, de clasă superioară. Vorbim de maşini second la “prima tinereţe”, de 1 până la 5 ani vechime, la care puteţi obţine şi o minimă garanţie (6 luni, conform legii din România), dacă achiziţia se face de la o firmă autorizată, şi nu de “bătrânele”. Şi joaca “de-a argumentele” poate continua…
SIMULARE Autobis: Pentru a demonstra “teoria maşinii second”, am ales, aleator, de pe site-ul nostru un Ford Focus Trend 1.6 tdci nou (preţ de start 19.000 €) şi, la aproximativ acelaşi preţ, un Audi A6 2.7i quattro din 2009 (19.450 €). Dacă listele de opţiuni se pot compara cu ochiul liber, saltul de clasă, de la “C” la clasa “E”, se traduce prin tehnologie, confort, putere, siguranţă şi, nu în ultimul rând, tracţiune integrală. În acelaşi timp însă, trebuie avute în vedere şi costurile de exploatare, net în favoarea tdci-ului.
Aşadar, Autobis v-a pregătit câteva sfaturi ce v-ar putea fi utile în luare unei decizii şi v-ar putea ajuta să reduceţi riscul de a lua ţeapă cu o maşină veche:
1. Unul dintre cei mai importanţi “factori” este vânzătorul. Încercaţi să vedeţi ce hram poartă, dacă este samsar sau nu. Dacă este, riscul ca maşina să prezinte vicii ascunse creşte exponenţial, ştiut fiind faptul că, de pildă, kilometrajele se dau uşor înapoi sau că anumite elemente se pot curăţa şi cosmetiza, astfel încât să li se asundă din uzură. De preferat ar fi să achiziţionaţi maşina de la un cunoscut, de la o persoană recomandată sau de la o firmă autorizată, ce este obligată să ofere garanţie, fie ea şi numai la grupul moto-propulsor.
2. Verificaţi actele maşinii şi Carnetul de service. Dacă pe cartea maşinii figurează mai mulţi proprietari, sunt şanse ca maşina să fi beneficiat o exploatare improprie. În acelaşi timp, Carnetul de service vă poate spune multe despre cum a fost îngrijit automobilul. Fiţi circumspecţi însî dacă vedeţi aceeaşi ştampilă şi semnătură în dreptul reviziilor. Se poartă falsificarea! Este aproape imposibil ca, la 3-4 revizii consecutive, să spunem, maşina să fi ajuns exact pe mâinile aceluiaşi consilier service.
3. Controlaţi centimetru cu centimetru exteriorul caroseriei, de preferat, la lumina zilei şi cu privirea sub unghi oblic. Oricât de bine ar fi reparat un element, tot trebuie să se observe anumite imperfecţiuni. Atenţie la rosturile dintre elemente! Cum sunt pe o parte a maşinii, aşa trebuie să fie şi pe partea cealaltă. De asemenea, dacă aveţi posibilitatea, urcaţi maşina pe o rampă sau elevator: verificaţi atât eventualele scurgeri de lichide, cât şi posibilele lovituri încasate pe dedesubt.
4. Interiorul poate spune multe despre uzură şi modul de exploatare. Nu vă lăsaţi impresionaţi de plasticele date cu silicon. Uitaţi-vă cu atenţie la pedale, volan, măciulia schimbătorului de viteze şi partea stângă a scaunului şoferului. Dacă sunt uzate vizibil, este aproape imposibil ca maşina să aibă, să spunem, 60.000-80.000 km.
5. Uitaţi-vă cu atenţie la şuruburile care prind bordul şi instrumentarul de bord. Dacă acestea prezintă zgârieturi, înseamnă că cineva a umblat acolo şi întrebarea este de ce. Sigur, ar putea fi vorba despre schimbarea unui beculeţ, dar şi datul kilometrajului înapoi sau anularea unui martor (ABS, airbag, etc.) sunt opţiuni…
6. Rugaţi vânzătorul să vă prezinte maşina cu motorul rece. Ridicaţi capota şi verificaţi atât vizual, cât şi cu mâna locurile care vi se par suspecte (de exemplu, o zonă care este mai curată). De asemenea, un motor uzat sau cu probleme porneşte mai greu la rece ori poate prezenta trepidaţii anormale.
7. Porniţi motorul şi lăsaţi-l să se încălzească la ralanti, fiind atenţi la eventualele trepidaţii şi zgomote. Orice întrerupere sau huruit poate trăda un defect. Apoi, daţi câteva “spriţuri” din acceleraţie, pentru a verifica reacţia agregatului: dacă ezită, dă fum, tinde să se oprească, etc.
8. Scoateţi joja de ulei. Dacă uleiul este negru şi miroase a ars, motorul este uzat sau neîngrijit (ulei ţinut peste limită). De asemenea, vă puteţi face o părere despre starea propulsorului dacă scoateţi buşonul de umplere cu ulei şi vă folosiţi de o ţigare aprinsă: fumul degajat de aceasta trebuie să fie aspirat, în principiu, prin orificiu.
9. Solicitaţi un test-drive cu maşina atât în ciclu urban, cât şi extraurban, unde se pot atinge viteze de peste 100 km/h. Încercaţi să frânaţi brusc, de la 70-80 km/h, pentru a verifica echilibrul maşinii (trebuie să se oprească drept) şi starea frânelor (nu trebuie să simţiti şocuri ciudate în pedală, decât dacă intră ABS-ul). De asemenea, la 40-50 km/h, încercaţi să efectuaţi un slalom printre jaloane imaginare, pentru a vedea cum se comportă suspensia. Dacă maşina prezintă un ruliu pronunţat, e semn că amortizoarele sunt pe ducă.
10. Verificaţi numărul de kilometri la un service, ce dispune de un calculator special, şi cereţi specialistului să vă spună când s-a accesat ultima dată computerul maşinii. Kilometrajele se pot da înapoi fără urme, dar data la care a fost accesat ultima dată calculatorul maşinii nu se poate şterge. Prin urmare, dacă data nu corespunde cu ultima revizie sau e numai cu câteva zile înainte, fiţi circumspect şi cereţi explicaţii.


