Anul acesta Land Rover va sărbători la Goodwood Festival of Speed producerea a un milion de modele Discovery la fabrica Solihull. Un alt motiv de sărbătoare este sărbătoare este aventura de la Bermingham la Beijing. O expediție de 50 de zile în care au fost parcurse 10.000 mile – 16.000 km, prin cele mai neospitaliere regiuni ale planetei. Această aventură este completată de producerea modelului Land Rover Discovery cu numărul 1.000.000, lucru ce a determinat compania să doneze Crucii Roșii un cec în valoare de un milion de lire sterline.
Evenimentul va avea loc tot în cadrul Goodwood Festival of Speed, cecul fiind înmânat de Mark Cameron – Global Land Rover Brand Experience Director. Land Rover va avea amenajat la festival și un circuit offroad unde va efectua demonstrații la care pot participa și clienți. De asemenea va exista și un atelier unde vizitatorii vor putea participa la prepararea unui model Discovery pentru expediții. De asemenea Land Rover va prezenta la Goodwood și echipajul de Dakar pe care îl sponsorizează – Race2Recovery. Un echipaj format din foști soldați britanici care în urma activității pe teatrele de operațiuni au rămas cu infirmități permanente. Prezența constructorului britanic la Goodwood va fi completată de modelele de rally raid ale preparatorului britanic Bowler.