autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: mie, apr. 25th, 2012

Lamborghini nu renunță încă la Estoque

Constructorul din Sant’Agata Bolognese pregătește o adevărată familie de modele supersportive. La Beijing au prezentat conceptul Urus, dar nu au renunțat nici la Estoque. Conceptul Urus anunță un viitor SUV Lamborghini. Dar în 2008 la salonul de la Paris constructorul italian a prezentat Conceptul Estoque – un potențial sedan supersport. Inițial italienii au anunțat că vor produce un sedan, dar lansarea unei versiuni de serie a tot fost amânată din diferite motive. La un moment dat chiar s-a speculat faptul că Lamborghini a renunțat la ideea producerii unui sedan.

La salonul de la Beijing oficialii Lamborghini au dat și câteva motive pentru această amânare, printre justificări fiind și lipsa unei platforme adecvate, în cadrul grupului, pe care să fie construit modelul. Totuși aceștia au anunțat că nu au abandonat proiectul, dar pentru moment se concentrează pe realizarea unui model de serie derivat din Urus. Segmentul SUV-urilor având un mai mare potențial. Un viitor sedan supersport Lamborghini îl putem aștepta după 2015, până atunci eforturile italienilor sunt investite în versiunea de serie a lui Urus.

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>