miercuri, iunie 29, 2022
AcasăIndustrieKia România recheamă în service 1000 de unităţi Sorento, Sportage, Soul şi...

Kia România recheamă în service 1000 de unităţi Sorento, Sportage, Soul şi Carnival

Recall-ul pe care Kia la anunţat la nivel european afectează şi România. Constructorul coreean, prin importatorul său oficial, Kia Romauto, anunţă astăzi că aproximativ 1000 de maşini vândute în România vor fi nevoite să facă o vizită la service în următoarea perioadă.

Potrivit oficialilor mărcii coreene, vehiculele afectate de recall prezintă o problemă la nivelul contactorului electric al pedalei de frână. Acesta poate cauza disfuncţionalităţi la nivelul stopurilor de frână, care nu se aprind sau rămân aprinse. Mai mult decât atât, în funcţie de echipare, problema ar putea avea şi alte efecte: martor ESC aprins, funcţionarea sistemului Cruise Control defectuoasă, nefuncţionarea butonului START, imposibilitatea de a mişca schimbătorul de viteze din P la cutiile de viteze automate.

Deşi este o rechemare în service preventivă, nefiind înregistrate până acum accidente din cauza defecţiunii, Kia recomandă tuturor clienţilor săi o vizită la cel mai apropiat service, imediat ce primesc scrisoarea cu recomandare, care îi înştiinţează de afectarea automobilului Kia personal.

Modelele care vor fi supuse operaţiunii de recall sunt Sportage (producţie 2007-2010), Sorento (producţie 2007-2011), Soul (producţie 2010-2011) şi Carnival (producţie 2006-2007). La nivel european mai sunt afectate şi câteva unităţi Optima, Sedona şi Carens.

Începând cu luna iunie Kia va trimite scrisorile recomandate proprietarilor afectaţi. Operaţiune de schimbare a contactorului va dura aproximativ 45 de minute şi va fi gratuită, costul ei fiind suportat de Kia.

Pentru mai multe informaţii clienţii Kia pot contacta importatorul la numărul de telefon 021/3057280 sau la adresa de email contact@kia.ro.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Detector AdBlock

Salut! Am detectat folosirea unei extensii de tip AdBlock. Site-ul autoindustry.ro se finanțează și din reclamele afișate. Pentru a-ți putea oferi în continuare conținut de calitate, te rugăm să dezactivezi AdBlock-ul și să reîmprospătezi pagina. Mulțumim că ești alături de noi!