autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: sâm, mai 19th, 2012

John Cooper Works a preparat un nou motor pentru MINI

Specialiştii tunerului de casă MINI, John Cooper Works (JCW), au umblat din nou la binecunoscutul motor 1.6 turbo. Puterea şi cuplul au rămas aceleaşi, dar consumul şi emisiile de noxe au fost reduse substanţial, iar performanţele au crescut uşor .

Concret, “noul” motor JCW a primit un bloc din aluminiu, alte pistoane, mai rezistente, un lanţ de distribuţie mai uşor, un sistem Start/Stop, ce opreşte şi reporneşte automat agregatul, la semafor ori în ambuteiaje, pentru a diminua consumul şi emisiile, şi, nu în cele din urmă, un sistem de recuperare a energiei la frânare.

Rezultatele nu sunt însă spectaculoase, decât în ceea ce priveşte consumul de carburant. Pe Cooper, motorul produce tot 211 CP, iar pe Countryman, tot 218 CP. Dar emisiile de CO2 au scăzut cu 12 g/km, iar consumul a fost diminuat cu până la 0.5 litri/100km, ceea ce nu e chiar aşa de uşor, dacă avem în vedere că acceleraţia 0-100 km/h a Cooper-ului JCW, de pildă, e cu 0.2 secunde mai bună (6.5s, în loc de 6.7s) şi viteza maximă, cu 2 km/h mai mare (238 km/h, în loc de 236 km/h), decât în trecut.

Cifrele complete le puteţi consulta în tabelul de mai jos! În final, ar mai fi de adăugat că, odată cu introducerea noului agregat, toate modelele MINI JCW vor fi disponibile şi cu o cutie de viteze automată, cu 6 trepte.

Model Acc. 0-100 km/h (s)* Vit. max. (km/h)* Consum mediu (l/100 km)* Emisii CO2 (g/km)*
JCW Cooper 6.5 (6.7) 238 km/h (236 km/h) 6.6 (7.1) l/100km 153 (165) g/km
JCW Clubman 6.8 (7.0) 238 km/h (236 km/h) 6.7 (7.2) l/100km 155 (167) g/km
JCW Cooper Cabrio 6.9 (7.1) 235 km/h (233 km/h) 6.8 (7.3) l/100km 157 (169) g/km
JCW Coupe 6.4 (6.6) 240 km/h (238 km/h) 6.6 (7.1) l/100km 153 (165) g/km
JCW Roadster 6.5 (6.7) 237 km/h (235 km/h) 6.8 (7.3) l/100km 157 (169) g/km
JCW Countryman 7.0 (7.0) 225 km/h (223 km/h) 7.4 (7.9) l/100km 172 (184) g/km
(*) Vechiul model

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>