Jeep Wrangler – 2.8 CRD Sahara (2007 – prezent)

0
280

Jeep Wrangler face parte din categoria mașinilor trofeu. În mod cert nu este mașina perfectă, dar vrei să fii la volanul unui Wrangler, vrei să te vadă lumea la volanul lui. Iar asta spune tot despre această legendă a celor de la Jeep.

Istorie

S-a născut în zorii celui de Al Doilea Război Mondial. Armata americană avea nevoie de un vehicul ușor de recunoaștere, așadar a lansat în iunie 1940 o provocare. Caietul de sarcini al proiectului a fost trimis către 135 producători, doar trei au răspuns. Cel mai greu nume care s-a alăturat provocării era Ford, urmat de cei de la Willys și Bantam – o companie aflată în faliment și care nu avea nici un angajat. Cei din urmă sperau să dea lovitura. Au căutat un inginer pentru a lucra la proiect. I-au făcut o ofertă unui inginer freelancer – Karl Probst. Ofertă mult spus pentru că i-au propus să lucreze gratis. Dacă inițial acesta a refuzat, ceva mai târziu a revenit asupra deciziei când a auzit că ar putea câștiga un contract cu armata americană.

Ce a urmat probabil poate fi un scenariu pentru o peliculă. Karl Probst a desenat modelul în două zile, ”Willys-ul” pe care îl știm toți. Bantam a construit un prototip împreună cu Probst și l-a trimis armatei americane. Pentru că U.S. Army nu avea încredere în capacitatea celor de la Bantam de a onora contractul – capacitatea de a produce un număr mare de modele, a respins proiectul. Au motivat lipsa de cuplu motor a agregatului montat de Bantam pe prototip. Dar modelul creat de Karl Probst era ceea ce trebuie. Armata a confiscat proiectul, i-a chemat pe cei de la Willys și Ford și le-a dat un nou caiet de sarcini, un caiet care de această dată includea și proiectul mașinii. În scurt timp cei doi producători s-au prezentat la audiții cu prototipuri similare celui prezentat de Bantam. Cei de la Willys s-au concentrat pe reducerea masei, și au mers atât de departe încât și-au permis la final montarea unui propulsor mai greu dar care era mai puternic decât cel propus de cei de la Ford. Cei de la Willys au câștigat proiectul.

Și astfel un vehicul ușor de recunoaștere, cerut de armata americană, s-a numit Willys, un nume care este legendă astăzi. În 1941 compania a primit un contract din partea armatei pentru 16.000 unități, la un preț de 738,74 USD/ model. Prima serie – Willys MA a ajuns pe front și a fost livrat aliaților americani – în Anglia și Rusia. Modelele din seria MA sunt cele mai rare astăzi. Legenda s-a construit în jurul seriei a doua, Willys MB, serie care a primit din partea soldaților porecla de Jeep. Sunt multe speculații în ceea ce privește originea acestei porecle, dar până acum niciuna nu a fost confirmată. Una dintre cele mai valoroase aprecieri a modelului a venit din partea generalului Dwight D. Eisenhower – ”Armata Americană nu ar fi câștigat al Doilea Război Mondial fără Willys MB. Până la finalul conflagrației au fost produse 640.000 exemplare. În 1941 Muzeul de artă din New York a inclus Willys MB într-o galerie permanentă care cuprinde nouă automobile.

Primul proprietar al mărcii Jeep a fost evident Willys-Overland care în 1945 a produs primul model civil – CJ(Civilian Jeep). Willys a primit acordul de a înregistra marca Jeep în 1950, pentru ca în 1953 să o vândă către Kaiser Motors. Companie care a fost achiziţionată în 1070 de către AMC. Interesant este că printre proprietari putem bifa şi Renault, care în1979 a început să investească în AMC. În 1987 Chrysler achiziţionează AMC, la scurt timp după ce AMC a înlocuit CJ-7 cu Jeep Wrangler sau YJ. Jeep s-a mai întâlnit în istoria sa cu Daimler-Benz, iar acum este în curtea Fiat.

Design

În 2011 Jeep Wrangler a fost subiectul unui facelift. La exterior modificările sunt minore. Practic Jeep Wrangler este acum oferit cu hard-top-ul, aripile față și bosajele roților spate în culoarea caroseriei. Pentru unii această migrare estetică poate fi un minus. Wrangler parcă avea un alt farmec cu hard-top-ul și aripile negre, un negru crud de plastic. Dar poate fi doar o părere subiectivă. În același timp modelul a scăpat cu acest mic artificiu estetic de aerul semi-utilitar. Modificările importante se regăsesc la interior. În primul rând vorbim despre un upgrade important la capitolul materiale. Deși Wrangler a rămas un model redutabil în offroad, interiorul a evadat din era spartană/ utilitară. Planșa de bord a fost complet redesenată, singurul element conservat fiind dispunerea ceasurilor de bord, dar și fundalul acestora a primit un nou design. Vechiul volan cu patru spițe a fost înlocuit cu unul nou cu trei spițe care oferă o priză mult mai bună. În același timp pe volan se regăsesc și comenzile pentru navigarea prin computerul de bord, cruise control și sistemul audio. Panourile interioare ale portierelor au fost redesenate, acum acoperă toata suprafața portierei, nu mai întălnești tablă, iar materialul este unul plăcut la atingere și moale în zonele de susținere. Materialele utilizate la interior mai au calitatea de a fi rezistente la intemperii și zgărieturi.

Confort

Facelift-ul a însemnat o ”infuzie” importantă de confort adusă la bordul lui Wrangler. Locurile față parcă au câștigat puțin în spațiu în urma redesenării planșei de bord. Poziția la volan este tipică unui offroader veritabil. O poziție înaltă și cu volanul amplasat aproape în poziție verticală. Accesul în mașină este pigmentat de garda la sol de 262 mm, în special în cazul accesul locurilor spate. Scaunele față au o funcție easy-entry care le permite culisarea și ridicarea șezutului pentru a elibera mai mult loc celor care urcă în spate. Am putut introduce pe locurile spate un scaun de copil fără probleme, nici montarea nu m-a stors de energie. Spațiul pentru locurile spate este generos la nivelul umerilor și capului chiar și pentru persoanele înalte. Chiar și la picioare, pasagerii spate beneficiază de un spațiu corect. În cazul în care se renunță la hard-top, locurile spate pot fi accesate ușor neconvențional… bară spate, aripă spate… Jeep Wrangler se laudă acum cu posibilitatea de a opta și pentru un sistem infotainment cu sistem de navigație și HDD pentru stocarea hârților dar și a fișierelor audio/ video/ foto care pot fi accesate. Să nu uit de sistemul audio Infinity care oferă posibilitatea unei audiții decente chiar și în cazul rulării pe autostradă la 130 km/h.

Confortul la drum lung a fost puternic ameliorat. Odată cu faceliftul cei de la Jeep au revizuit și setarea suspensiei. Aceasta filtrează acum mult mai bine denivelările, în special pe cele mici. Poate singurul minus al lui Wrangler este volumul portbagajului, doar 141 litri sunt disponibili. Dar dacă se pleacă de la premisa că este un model pentru un cuplu, atunci bagajele se pot odihni pe bancheta spate. Wrangler mai suferă puțin la capitolul insonorizare, în cazul rulării pe autostradă. Nici designul și nici hard-top din plastic – plastic și la interior – nu pot contribui la o liniște deplină în interior. Dar poate tocmai această lipsă de menajamente din partea lui Wrangler contribuie la șarmul acestuia.

Funcționalitate

Un model care totuși își trădează vârsta, din punct de vedere al conceptului. Plecând de la exterior… Capota se deschide doar din exterior, se eliberează cele două prinderi de cauciuc și cârligul de siguranță… și cam atât. Un detaliu care nu prea îți dă liniște într-o țară ca România, mai ales în mediul urban. În spate trebuie deschisă ușa în lateral și apoi ridicat ”hayonul” din sticlă pentru un acces mai bun la minusculul portbagaj. Nu există un separator al portbagajului de habitaclu, acest rol este jucat de soft-top.

Ergonomia postului de conducere este bună. Nu ar trebui să vă mire cât de generoase sunt dimensionate unele comenzi de la interior, cele esențiale sunt gândite pentru a fi accesate comod în offroad chiar dacă șoferul poartă mănuși. Hard top-ul este compus din trei secțiuni: două compun zona de deasupra pasagerilor față, plus restul construcției din spate. Cele două secțiuni din față pot fi montate/ demontate extrem de repede și ușor. Din păcate ele pot fi depozitate doar pe bancheta spate într-o husă specială care vine în dotarea mașinii. În portbagaj nu au loc, totuși husa este o soluție bună, se evită astfel zgârierea vopselei. Partea masivă din spate presupune prezența a minim două persoane la detașare. Una dintre laturile boeme/ romantice a lui Jeep Wrangler este că încă permite renunțarea la portiere. Un procedeu nu foarte complicat, mai ușor decât înlăturarea zonei din spate a hard-top-ului. În altă ordine de idei, trebuie avut grijă la manevrele în spații înguste. Bara față este destul de proeminentă, adaugă centimetri buni la lungimea consolei față.

Performanțe

Wrangler poate fi considerat un dinozaur în zilele noastre din punct de vedere al concepției. Vorbim despre un model cu șasiu separat de caroserie, de tracțiune integrală neparmanentă, cutie de transfer mecanică cu reductor, punți rigide față/ spate. Pentru unii Wrangler din acest punct de vedere poate fi considerat o vizită la muzeu. Propulsorul ascuns sub marea capotă, prevăzută în continuare cu prinderi pentru o roată de rezervă, este un patru cilindri în linie turbo diesel de 2.776 cmc care dezvoltă 200 CP la 3.600 rpm și 410 Nm de la 2.000 rpm până la 3.200 rpm. Puterea este transmisă spre puntea spate sau spre ambele prin intermediul unei cutii de transfer și a uneia manuale cu șase trepte. Pentru cei amatori de statistici, Wrangler accelerează de la 0-100 km/h în 10,6 secunde – un timp bun pentru un off-roader și se plafonează la 172 km/h. Viteza maximă de 172 km/h în Wrangler este sinonimă cu 300 km/h într-un Ferrari. Senzațiile sunt poate mai intense. Modelul este echipat și cu un sistem start/ stop. Odată cu facelift-ul motorul a devenit mai puțin gurmand, acum te poți baza pe o autonomie rezonabilă furnizată de cei 67 litri ai rezervorului. În mediul urban consumul ajunge undeva pe la 10 litri, poate și mai jos dacă ești liniștit la volan. Extraurban se poate coborâ destul de mult valoarea acestuia, condiția fiind de a nu rula peste 120 km/h.

Manevrabilitate

În urma modificărilor aduse suspensiei, apropo și direcția a fost revizuită, Wrangler se dovedește mult mai docil la drum lung. Este mai stabil pe traiectorie, nu mai trebuie să faci mici corecții tot timpul chiar și pentru a menține rularea în linie dreaptă. Americanii au decis că este mai sigur să ofere doar posibilitatea de a decupla controlul tracțiunii, controlul stabilității nu poate fi decuplat, este integrat cu sistemul electronic care previne răsturnarea. O măsură de siguranță suplimentară în condițiile unei tracțiuni spate, a unui ampatament redus și a unui centru de greutate amplasat destul de sus. Nu este modelul ideal pentru a face o probă de jaloane în viteză. Pe drumuri asfaltate oferă o experiență civilizată la volan, nu te trimite în evul mediu auto. Trebuie acceptat faptul că performanțele bune din off-road își cer tributul la rulatul onroad. Are tendința de a se înscrie pe o trasă mai largă în cazul în care forțați nota. Electronica intervine brutal dar eficient la cea mai mică tendință de supravirare.

În off-road pe cartea de vizită a lui Wrangler scrie: gardă la sol 262 mm, unghi de atac de 37,8 grade, unghi de degajare de 31,6 grade și unghi de rampă de 24,5 grade. Abilitățile în off-road sunt mult peste ceea ce un șofer obișnuit ar considera o aventură extremă. Wrangler este capabil de a depăși o bună parte din obstacole doar prin selectarea modului 4×4. În cazul selectării modului 4×4 Low, asistarea electronică este decuplată total în mod automat. Se presupune că ești în off-road și știi ce ai de făcut.

Siguranță

Pe la EuroNCAP modelul american nu a ajuns, dar conform rezultatelor obținute în America, Jeep Wrangler asigură un grad bun de protecție în caz de accindent. Crash testele efectuate de Insurance Institute for Highway Safety (IIHS) și National Highway Traffic Safety Administration (NHTSA) au evidențiat un grad de protecție notat cu G(good) – nivel maxim la ei de notare pentru protecția generală, gradul de deformare a structurii de protecție a pasagerilor, protecția oferită pentru zona pieptului, picioare și centuri. Pentru nivelul de protecție din zona gâtului Wrangler a fost catalogat cu A(acceptable). Wrangler oferă airbag-uri frontale, cele laterale sunt opționale, ESP cu două setări – onroad șo off-road, sistem electronic de prevenire a răsturnării, ABS, sistem de distribuție a forței de frânare.

Concurență

Aici lucrurile sunt relativ simple. Singurul rival european poate fi considerat Land Rover Defender. Prețul de bază pentru un Defender 90 este de 23.400 euro plus TVA. Totuși Jeep oferă o atmosferă mai rafinată la bord și un confort sporit la drum. Prețul de bază pentru un Jeep Wrangler este de 25.403 euro plus TVA, adică 31.500 euro. Un preț la care puteți avea acces la un SUV/ Crossover compact bine echipat.

Costuri

Versiunea avută la test – Jeep Wrangler 2.8 CRD Sahara are un preț de listă de 35.000 euro cu TVA inclus. Cine dorește cutie automată mai are de scos din buzunar 1.200 euro. Totuși la același preț cu versiunea Sahara este oferit și Wrangler Rubicon – pentru cei care doresc mai mult în off-road. La prima vedere un preț poate ușor cam mare pentru un model cu performanțe onroad modeste, dar să nu uităm, Wrangler strălucește prin noroaie.

Concluzie

Un model care se adresează fie celor care iubesc modelul, fie celor care cochetează cu off-road-ul. În plus Wrangler oferă posibilități extrem de vaste de preparare pentru cei care doresc off-road extrem. Gama Mopar dedicată Jeep Wrangler este extrem de bogată, dar trebuie un buget serios. Este printre puținele modele care îți mai oferă libertatea să ieși în sălbăticie oricând dorești, și asta fără a căuta un drum.

Istoric 10

Design 10

Confort 8

Funcționalitate 9

Performanțe 9

Manevrabilitate 9

Siguranță 10

Tehnologie 9

Concurență 9,5

Costuri 8,5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.