Nissan Juke a deschis drumul într-un segment neexplorat până la debutul său. Succesul nu a întârziat să apară. Rând pe rând, şi alţi constructori de renume au ales această cale, impulsionaţi de succesul comercial al actualului Juke.
Design inspirat de Clio
Astăzi a venit rândul colegilor de la Renault să introducă pe piaţă un rival pentru Juke. Este vorba despre mult aşteptatul Captur, model anticipat încă de anul trecut de conceptul cu acelaşi nume. Renault a publicat astăzi o galerie foto oficială, dezvăluind astfel designul celui de-al doilea model care iese de sub creionul lui Laurens van den Acker, omul de creaţie care a promis să schimbe aspectul gamei franceze.
Cu un aspect compact şi o siluetă dinamică, noul Captur vine cu o gardă la sol înălţată, cu roţi mari şi protecţii laterale pentru partea inferioară a caroseriei, un atribut tipic modelelor ce se pretează unor ieşiri timide în teren accidentat. Asemeni noului Clio, cu care se şi aseamănă, Captur promite multe opţiuni de personalizare.
Cea mai interesantă va fi, probabil, cea care permite alegerea unei culori distincte pentru acoperiş. Chiar fotografiile oficiale ne expun un exemplar în culoarea portocaliu, căruia i-a fost aplicat un acoperiş şi montanţi vopsiţi într-un alb contrastant.
Spaţiul unui MPV
Măsurând 4.12 metri lungime, Renault Captur se promovează ca fiind un MPV cu alură de crossover. Este ajutat în acest sens de poziţia înaltă la volan, de portbagajul generos şi de multiplele spaţii de depozitare inovative.
Echiparea standard va fi una extrem de generoasă şi va include card mâini libere, asistenţă la demarajul în rampă, senzori de parcare posteriori. În lista de dotări se vor mai regăsi şi sistemul multimedia cu ecran tactil R-Link, sistem audio cu şase difuzoare Arkamys şi conexiune Bluetooth.
Cele mai economice motoare din segment
Gama de motorizări va fi asigurată de actualele propulsoare diesel şi benzină existente în gamă. Sunt candidate pentru utilizare unităţile dCi de 1.5 şi 1.6 litri, precum şi micul TCe de 0.9 litri. Renault promite că cea mai eficientă versiune a modelului va emite doar 96 g/km.
Renault Captur este fabricat în uzina Renault de la Valladolid în Spania şi va fi prezentat publicului la salonul auto de la Geneva din luna martie.