Nissan va lansa pe piaţa din India o versiune uşor modificată a Daciei Duster. Comercializat în premieră sub sigla companiei nipone, SUV-ul argeşean va primi o serie de retuşuri estetice minore, menite să îl alinieze la noua direcţie de stil inaugurată de conceptul Nissan High Cross.
Farurile, stopurile, hayonul, luneta şi paraşocurile au fost complet redesenate, iar noua grilă cromată găzduieşte acum badge-ul supradimensionat al mărcii japoneze.
Poziţionat ca preţ sub actualul Juke, SUV-ul Nissan va intra în competiţie directă cu versiunea locală a lui Ford EcoSport, dar şi cu sursa sa de inspiraţie, oferită sub numele Renault Duster în India. Asamblarea micului Juke pe plan local a fost exclusă din start, Nissan considerând că un model derivat din Duster va genera marje de profit mult mai generoase.
Nu este pentru prima oară când partenerul de alianţă al firmei mamă, Renault, comercializează versiuni proprii ale modelelor Dacia. Primul pas a fost făcut la finele lui 2008, odată cu apariţia în showroomurile Nissan din Mexic a primei generaţii Logan, distribuită sub numele Aprio. Modelul importat din Brazilia a dispărut însă din oferta Nissan doi ani mai târziu.
Noul SUV compact bazat pe Duster va fi disponibil exclusiv în India începând din a doua parte a acestui an. Producţia este aşteptată să demareze în vară, la uzina Nissan din Chennai.