autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: sâm, iul. 7th, 2012

Honda Civic – 1.8 litri benzină (2012 – prezent)

FOTOGRAFII: PETRICĂ TĂNASE

Honda Civic a produs deja a doua generație cu un design revoluționar pentru segmentul său. Deși stilul a rămas neschimbat, surpriza nu mai este atât de mare ca acum 5 ani.

Istorie

Deși nu este atât de cunoscută istoria Civic, acest model este unul dintre cele mai longevive din istoria automobilului.Apărut la începutul anilor 70, mai exact în 1972, Civic nu doar că a fost un catalizator pentru hatchback-urile compacte (Volkswagen Golf avea să apară abia în 1974), dar a și transformat marca Honda, dintr-un constructor de motociclete, într-un producător renumit de automobile. Actuala generație este a noua, dar singurul motiv pentru care numărătoarea este atât de avansată este din cauză că durata medie de viață a modelelor Civic a fost destul de scurtă. Practic, cu excepția generației anterioare, care a trăit aproximativ 5 ani, celelalte au stat pe piață 3 sau 4 ani. Modificările erau de fiecare dată importante, mai ales în dimensiuni, astfel că după generația a patra, Civic a trecut oficial în clasa compactă, anterior fiind un supermini. Din punct de vedere al caroseriilor, înc„ de la început a fost prezent și un coupe, pe lângă hatch-ul în 3 și 5 uși. Primul sedan veritabil a fost introdus în 1988. Versiunile sport au debutat cu CRX, în 1985, care avea 1.5 litri și 91 CP. De asemenea, pe wagon a fost introdusă tracțiunea 4×4. În fine, generația a opta a marcat și o separare între platformele sedan și hatchback, acesta din urmă fiind construit cu o orientare evidentă către piața europeană.

Design

Vechiul Civic a fost o revoluție în designul hatchback-urilor de oriunde. Aspectul de OZN, forma îndrăzneață, agresivă, modernă și chiar SF, detaliile de gadget al viitorului te făceau să întorci capul după ea pe stradă, ori de câte ori trecea. Și la interior, chiar dacă aveau o tentă de exagerare, luminile de tip neon, formele neregulate, toate au făcut din Civic o mașină extrem de desirabilă pentru tineri. După numai 5 ani, noua generație face ce alți producători au făcut deja cu modelele lor din clasa compactă (vezi VW Golf și Ford Focus). Pe o platformă reușită, se generează o nouă caroserie, se îmbunătățesc lucrurile, se păstrează cele bune și se obține o mașină (aproape) complet nouă. Noul Civic este asemănător cu vechiul Civic, deși nu are detalii identice. Proporțiile, unghiurile, suprafețele de tablă sunt comparabile, iar mașina își păstrează în acest mod stilul și identitatea. Dar totul a fost redesenat, cu faruri noi, stopuri volumetrice, nervuri ale caroseriei regândite. Putem spune chair că detaliile au fost puțin exagerate pentru a accentua, parca, spiritul de tip manga, japonez.

Confort

Toate aceste comentarii sunt valabile și pentru interior. Volume, curbe, nimic nu este regulat, nimic nu este drept, totul amintește de o navă spațială, de un joc sofisticat pe computer, cu lumini multe și suprafețe multiple. Poate prea multe, pentru un european.Scaunele sunt confortabile, dar noul Civic are o mică problemă cu poziționarea la volan. Poziția maximă de reglaj, în sus, este prea joasă, astfel că volanul stă prea aproape de picioare, în condițiile în care scaunul se reglează pe înălțime. Pentru cineva care se simte mai bine cu scaunul ridicat, deja apare o problemă.

Funcționalitate

Toate cadranele au o vizibilitate bună, linia superioară, pe care se regăsește afișajul kilometrajului și cel al computerului de bord, fiind amplasată sus, pe direcția șoselei, cu o bună vizibilitate. Pe bordul central, display-ul navigației însoțește comenzile de AC. Nu în ultimul rând, comenzile pe volan sunt la îndemână, singura problemă fiind diferențele de simboluri comparativ cu producătorii europeni.

Din punct de vedere al materialelor și finisajelor, se observă o îmbunătățire față de modelul anterior, mai ales în privința plasticului. Nu există detalii de reproșat, ci poate doar încărcarea prea mare. La polul opus sunt spațiile de depozitare, deficitare. Practic, cele două suporturi de pahare și torpedoul cumulează spațiile aflate la dispoziția șoferului și pasagerului din dreapta. Scaunele din spate sunt accesibile, confortul fiind bun, în limita spațiului. Portbagajul se numără printre cele mai mari din clasă, cu aproximativ 400 de litri, 50 de litri mai mult decât VW Golf.

Performanțe

Motorul testat nu mai este un secret pentru cineva care a mai avut de-a face cu marca Honda. Cu aceeași cilindree de 1.8 litri, benzină, puterea a crescut ușor la 142 CP, dar performanțele sunt ceva mai slabe, evident în favoarea unei economii de carburant. Dacă se poate sublinia o calitate a acestui motor, aceasta este consumul, ajutat și de butonul „Econ” care gâtuie și mai mult dinamica. Am spus „gâtuie” pentru că asta este senzația la o încercare a utilizare a mașinii în regim sportiv. Viața revine după treapta a doua, chiar a treia, însă accelerația0 – 100 km/h spune mult mai bine cum stau lucrurile: 9,7 secunde. Diferitele reprize de rulare au scos în evidență un 4,8 litri/100 în regim extraurban cuminte (60 – 80km/h, fără depășiri, fără accelerații inutile), o medie de 8 litri/100 km în regim mixt și un 10,5 în regim urban, cu AC pornit.

Manevrabilitate

Direcția este destul de elastică, potrivită pentru o utilizare urbană, în timp ce suspensiile au devenit mai confortabile, fără a-și pierde din sportivitate. Asistarea ESP-ului nu este invazivă, mai ales că nu putem vorbi despre un mers sportiv. Masa întregii mașini a fost redusă ușor față de generația anterioară, dar diferența nu este sensibilă pentru a produce modificări de comportament. Pe ansamblu, noul Civic se simte mult mai cuminte, acest lucru datorându-se și gradului mai ridicat de insonorizare, după cum n-eau spus reprezentanții Honda.

Siguranță

Honda Civic este una dintre cele mai sigure mașini din segment, cu 5 stele EuroNCAP, obținute anul acesta, în cele mai exigente condiții din istoria organizației, astfel că nu ne putem îndoi de siguranța pasagerilor dintr-un Honda, cu atât mai mult cu cât vechea generație s-a bucurat de o apreciere similară.

Tehnologie

Collision Mitigation Braking System este sistemul care scoate Honda din mulțime. Nu este unic, dar ceea ce face acesta a determinat EuriNCAP să acorde constructorului nipon un premiu. CMBS scanează mașinile de pe șosea, din direcția de mers, iar dacă este detectat un vehicul, sistemul avertizează șoferul și, la nevoie, poate acţiona sistemul de frânare pentru a reduce viteza autovehiculului. Nu oprește complet mașina.

Concurență

Honda Civic are doua categorii de concurenți în Europa. Prima este constituită din Mazda3 și Toyota Auris, compacte japoneze, cu prețuri comparabile, alese de cei care preferă mașinile asiatice. Dintre toate, Civic are o orientare mai puternică spre tineri, însă compania face eforturi pentru ridicarea vârstei clienților. Din partea europenelor apare cealaltă categorie de concurenți, iar aici lucrurile stau diferit. Toate compactele germane sau franceze au avantajul unor tehnologii noi, în special al motoarelor supraalimentate, de 1.4 litri, care obțin aceleași performanțe, poate mai bune, cu consumuri mai mici și prețuri de achiziție accesibile. Din acest motiv, Honda Civic este una dintre cele mai scumpe compacte din piață, și cea mai scumpă japoneză din clasă.

Costuri

Prețul mare este compensat în mare măsură de valoarea reziduală destul de bună a mărcii, dar și ai modelului. În ultimii ani, Honda a început să ia locul mărcii toyta la capitolul fiabilitate, service-urile Honda fiind printre cele mai goale din industrie. Un dezavantaj din punct de vedere al costurilor de utilizare este cilindreea mare, pentru motorul 1.8, atât la achiziție cât și ulterior.

Concluzii

Pe ansamblu, Honda Civic este o mașină bună, cu plusuri și minusuri. Designul o orientează către cumpărătorii tineri, dar setările dinamice o fac cuminte, pentru ca și cei mai maturi să aprecieze acest model. Vânzările sale o situează deasupra Mazda3, dar sub Auris, departe de liderii clasei, dar la un nivel comparabil cu C4. O recomandăm celor care vor o compactă exotică, fără să se aștepte la o mașină prea sportivă.

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>