Cele două zile dedicate jurnaliştilor au încheiat maratonul conferinţelor de presă, al şedinţelor foto şi al transmisiilor LIVE de la Geneva Salon de l’Auto. Vă prezentăm un sumar video (jurnal oficial) al lansărilor.
Deşi nu este cel mai mare salon european, evenimentul din Elveţia poate fi considerat a fi locul de testare ideal pentru cele mai multe dintre concepte, propuneri pe care contructorii încearcă să le supună unui prim contact cu publicul, respectiv cu jurnaliştii.
Ediţia din 2014 a salonului elveţian a adus mai multe concepte în atenţia presei şi implicit a publicului, unele dintre acestea urmând să fie transformate în produse de serie în următorii ani.
CITEŞTE: Cele mai importante lansări de la GENEVA 2014