sâmbătă, aprilie 26, 2025
AcasăMotorsportEtapa din Bahrain: lupte de stradă în paralel cu antrenamentele piloților

Etapa din Bahrain: lupte de stradă în paralel cu antrenamentele piloților

Pregătirile pentru cursa din Bahrain au intrat în linie dreaptă, piloţii ieşind în pistă pentru antrenamentele libere. În afara circuitului însă, au loc lupte de stradă între opoziţia sunnită şi forţele de ordine, cu gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi cocteiluri Molotov.

Duminică, 22 aprilie, este programată cea de-a 4-a etapă a sezonului F1 2012, în Bahrain, pe circuitul Sakhir, în ciuda controverselor ce au planat asupra organizării acestei etape, din cauza climatului de insecuritate, generat de protestele sunniţilor faţă de monarhia şiită. Iniţial, mai multe echipe au declarat că nu vor să participe la acest eveniment, dar organizatorii nu au cedat, cum s-a întâmplat anul trecut, iar piloţii au ieşit în pistă pentru antrenamente, pregătindu-se pentru calificările ce vor avea loc sâmbătă, de la ora 14.00.

În 2011, cursa din Bahrain a fost anulată, în urma unei revolte reprimate sângeros de forţele de ordine ale regimului de la Manama. Bilanţul oficial a fost de 35 de morţi. Apoi, a urmat, cel puţin aparent, o perioadă de acalmie. O dată cu apropierea evenimentului din 2012 însă, lucrurile au început să degenereze din nou, protestatarii vrând să profite de mediatizarea cursei de F1 pentru a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra situaţiei din ţara islamică. Al-Wefaq, principala formaţiune de opoziţie, a cerut, de exemplu, o săptămână de proteste zilnice înaintea Grand Prix-ului, iar echipele de F1 şi jurnaliştii din întreaga lume au fost întâmpinaţi pe aeroportul din Bahrain de sute de protestatari, în ciuda măsurilor drastice de securitate şi a zecilor de arestări operate de poliţie.

Mai mult, joi, în noaptea de joi spre vineri şi astăzi, au avut şi au loc ciocniri violente în mai multe localităţi şiite, forţele de ordine făcând uz de gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, iar protestatarii “răspunzând” cu obiecte contondente şi cocteiluri Molotov. De asemenea, autorităţile au interzis organizarea de mitinguri în capitala Manama. Dar, în ciuda măsurilor luate, mai multe drumuri spre circuitul Sakhir au fost blocate, de mai multe ori, de protestatarii care au dat foc la cauciucuri. Iar o maşină a echipei Force India a fost prinsă într-un ambuteiaj, la plecarea de la circuit, şi a scăpat ca prin minune de explozia unei sticle incendiare. Incidentul l-a făcut pe unul dintre membrii scuderiei din Silverstone să-şi facă imediat bagajele şi să plece acasă.

Mişcarea radicală “Tinerii din 14 februarie” a făcut apel la trei zile “de foc”, ce coincid cu perioada cursei, iar organizaţiile pentru drepturile omului au criticat organizarea cursei în plină criză politică.

MP al Bahrainului – Linii drepte şi viraje de treapta întâi

Cu o lungime de 5.412 metri, circuitul Sakhir este caracterizat de o combinaţie de linii drepte, pe care se ajunge la peste 300 km/h, şi viraje lente, înainte de care se frânează brutal, până la 65 km/h, la care se adaugă porţiunile înguste, ce nu permit depăşirea, şi, nu în ultimul rând, temperaturile ridicate şi asfaltul destul de abraziv. Prin urmare, un rol important în cursă îl au pneurile şi modul în care piloţii reuşesc să le “menajeze”. Furnizorul de cauciucuri Pirelli a anunţat că, în Bahrain, se va rula pe aceleaşi “gume” medii şi soft, ca la Shanghai, dar a subliniat că se aşteaptă la o “degradare notabilă” a acestora, ceea ce va pune la încercare strategiile echipelor. Iar Pedro de la Rosa (HRT), care a fost pilot de teste la Pirelli, a estimat că se aşteaptă ca majoritatea echipelor să opteze pentru două opriri la boxe.

De asemenea, având în vedere temperaturile exterioare de 28-30 de grade Celsius şi configuraţia circuitului, foarte importante sunt frânele şi răcirea acestora, dar şi aerodinamica monoposturilor, liniile drepte lungi permitând atingerea unor viteze de top. Prin urmare, cum “săgeţile argintii” (Mercedes GP) s-au dovedit extrem de rapide în acest sezon, iar Rosberg a câştigat în China, trebuie văzut dacă acestea vor confirma din nou. În 2004, prima cursă din Bahrain a fost câştigată de Michael Schumacher, la Ferrari pe atunci, iar, dacă ar câştiga în acest weekend, acesta şi-ar îmbunătăţi propriul record de curse terminate prin victorie (91).

Primele antrenamente libere de vineri au arătat un Lewis Hamilton determinat (1m34.344s), acesta bătându-l pe Sebastian Vettel (1m33.877s). Al 3-lea, a terminat Paul di Resta (Force India), iar Rosberg a înregistrat al 4-lea timp, urmat la câteva zecimi de secundă de Jenson Button. Michael Schumacher a obţinut al 7-lea timp, chiar în faţa lui Mark Webber. Foarte slab în primele teste au mers cei doi piloţi Ferrari, Alonso încheind pe 13 şi Massa, pe 15.

Cea de-a doua sesiune de teste a fost “câştigată” de Nico Rosberg (1m32.816s), iar Schumi a urcat pe 5. Webber a terminat al doilea, secondat de Vettel, şi Hamilton, pe 4. Alonso a reuşit un loc 8, iar Massa a încheiat pe 12. Calificările se anunţă, prin urmare, extrem de disputate.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole