Chevrolet Camaro este un automobil iconic, ce merita să-și continue viața într-o reîncarnare de succes. Celebrul automobil face parte dintre mașinile speciale ale secolului trecut care și-au găsit un urmaș, în secolul nostru, tocmai pentru că aparține unui brand istoric.
Istorie
Este greu de făcut o clasificare a automobilelor care au rămas cel mai mult în mintea și inima publicului în cei peste 100 de ani de la inventarea acestui mijloc de transport. Chevrolet Camaro s-ar înscrie însă, cu siguranță, într-o listă scurtă de 10 – maxim 20 de modele “de poveste”. Apărut în 1997, cu un scop foarte bine determinat, acela de a concura un alt automobil legendar, Ford Mustang, Camaro a cucerit rapid inimile americanilor, devenind ulterior unul dintre simbolurile mărcii Chevrolet, alături de Corvette. După aproximativ 35 de ani de viață, modelul a fost oprit din fabricație în 2002, într-un moment în care conducerea companiei suferea probabil de lipsă de inspirație pentru a salva Camaro de la dispariție, sau poate tocmai pentru a pregăti în liniște un nou model. În 2009, o nouă generație era lansată pe piața din SUA, într-o perioadă grea pentru compania americană. Lansarea a fost un real succes și a contribuit la revenirea Chevrolet în poziția de cea mai vândută marcă la nivel mondial. După alți doi ani, timp în care Camaro a trecut printr-un amplu proces de revizuire, astfel încât să îndeplinească rigorile pieței europene, celebrul automobil american este acum lansat pe această parte a oceanului. Rolul său în Europa nu va fi unul comercial, de volum și nici măcar de profit, având în vedere apartenența sa la segmentul premium. Rolul lui Camaro va fi unul special, extrem de necesar, unul de imagine pentru gama europeană a Chevrolet. Practic, alături de Corvette, Camaro va consfinți apartenența la brandul istoric a modelelor mai mici, Spark, Aveo sau Cruze, făcând din această marcă una mult mai dezirabilă în ochii publicului european.
Manevrabilitate
Experiența pe care am avut-o pe parcursul testului cu Camaro este una destul de greu de descris. Designul său pur american, de muscle-car, este completat de senzația pe care o ai odată ce te-ai ghemuit la volan, sub capota joasă de coupe, și ai răsucit cheia în contact, pornind cele 8 pistoane ale motorului de 6.2 litri. Huruitul cu timbru grav, de contrabas, scuturările de caroserie, neregulate, apropierea de asfalt și peticele mici de geam, care lasă la vedere doar frânturi de șosea, fac parte din filosofia acestei mașini absolut speciale. La fel de bine, versiunea cabrio aduce în mintea celui care o conduce exact acea combinație de libertate și forță, ceva în genul unui cal sălbatic, chiar dacă mașina a fost definită, în 1967, drept “un animal vicios care mănâncă Mustangi”.
Dotări
Dacă exteriorul amintește destul de bine de prima generație, dar impune proporțiile de “muscle-car” pe care le regăsim în școala americană de design a secolului 21, interiorul este departe de a fi luxos, ci mai degrabă spartan. Față de versiunea americană, lucrurile s-au îmbunătățit, fiind cunoscute diferențele de pretenții dintre cele două piețe. Oricum, plăcerea de a te afla la volanul unei mașini legendare, la fel de performante ca acum 50 de ani, lasă pe planul doi faptul căunele materiale nu sunt chiar luxoase. Compensează tehnologia de ultimă oră, cu un ESP decuplabil în 4 trepte, ori head-up display-ul bine realizat, util, dar cel mai mult compensează motorul de 432 CP (405 CP în variantă automată), ori suspensia atât de americană încât nici un producător german n-ar putea să o copieze și care îți lasă de fiecare dată libertatea de a derapa ușor, controlat, la fiecare viraj mai pronunțat.
Concluzii
Concluzia pe care am desprins-o în urma testului este evidentă: cei care doresc o mașină specială, cu sentimente, cu suflet, merită să plătească 44.900 de euro pentru un Camaro (la fel ca și pentru un Mustang sau un Challenger); cei care vor doar tehnologie, cifre exacte și confort, pot rămâne fără discuție la una din mașinile germane care concurează în segmentul “Coupe Sport Car”.