Cele mai vândute mașini în noiembrie. Înmatriculările s-au ridicat la 5.400 de autoturisme

0
299

Statisticile privind înmatriculările pe luna noiembrie publicate de M.A.I. (DRPCIV) confirmă previziunile autoindustry.ro în penultima lună a anului, cu un volum al autoturismelor de 5.474 unități. Acesta reprezintă o scădere cu aproape 4% față de luna noiembrie din 2012 și menține rata anuală la minus, respectiv cu 15% mai puține autoturisme înmatriculate față de anul trecut. Volumul total de autoturisme înmatriculate a ajuns, după 11 luni, la 52.141 unități, iar estimările pentru finalul anului nu depășesc 59.000 de autoturisme.

Mărcile au avut un comportament diferit în noiembrie, ca și în lunile trecute. Dacă Dacia, Ford, Fiat, Opel sau Mazda, alături de unele mărci premium, au înregistrat creșteri față de anul trecut, cele mai multe mărci din piață au avut scăderi. Cele mai imoprtante scăderi la nivelul întregului an au fost cele ale mărcilor de volum, Volkswagen, Skoda, Renault, care au vândut cu aproximativ 1.000 de autoturisme mai puțin decât în anul anterior.

Modelele cele mai vândute în noiembrie au fost Dacia Logan, Skoda Octavia și Volkswagen Golf. În Top 10 – cele mai vândute mașini, observăm unele modificări în noiembrie, dincolo de creșterea semnificativă a vânzărilor Logan (+30%). În primul rând, o scădere importantă la Dacia Sandero, care duce acest model pe locul 7, după ce s-a aflat pentru mult timp pe poziția a doua. O scădere aproape la fel de mare pentru Skoda Rapid, care pierde din interesul publicului. Apoi, o ascensiune serioasă pentru VW Golf (vânzări aproape duble față de octombrie), Ford Fiesta și Opel Corsa. În rest, Dacia Duster rămâne în preferințele publicului pe locul 4 în clasament. Aceste modificări sunt, cel mai probabil, rezultatul introducereii pe piață a ultimei tranșe de tichete Rabla. Acestea nu au adus creșteri ale pieței, dar au redistribuit preferințele de cumpărare către modele mai scumpe.

TOP 10 – cele mai vândute mașini

NOV’13

DACIA LOGAN

1290

OCT ’13

DACIA LOGAN

988

SKODA OCTAVIA

356

DACIA SANDERO

344

VW GOLF

227

SKODA OCTAVIA

318

DACIA DUSTER

214

DACIA DUSTER

222

FORD FOCUS

156

SKODA RAPID

195

FORD FIESTA

154

DACIA DOKKER

147

DACIA SANDERO

135

FORD FOCUS

139

OPEL CORSA

120

VW GOLF

130

RAPID

116

SKODA FABIA

110

POLO

81

RENAULT CLIO

110

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.