miercuri, septembrie 11, 2024
AcasăCredite/LeasingBogdan Speteanu, CEO BCR Leasing: Finanțările în lei vor fi predominante

Bogdan Speteanu, CEO BCR Leasing: Finanțările în lei vor fi predominante

BCR Leasing, una dintre cele mai mari firme de pe piața autohtonă, și-a schimbat strategia și mizează pe acordarea de finanțări în lei. Acestea vor ajunge să reprezinte mai mult de jumătate peste cinci ani, declara Bogdan Speteanu, președinte și CEO al BCR Leasing într-un interviu acordat autoindustry.ro. Chiar dacă dobânzile la lei sunt mai mari decât cele la euro, Speteanu susține că sunt mai avantajoase în condițiile în care clienții nu-și asumă riscul valutar.

Cum a evoluat prețul finanțărilor în ultimul an?

La noi nu s-a schimbat, este similar cu cel de anul trecut. Nici în piață nu am observat creșteri, ceea ce este oarecum suprinzător, întrucat costul propriu de finanțare în mod cert a crescut pentru toți jucătorii din piața de leasing. Concurența și cererea limitată și-au spus cuvântul și, deși costul finanțărilor a crescut, acesta majorare nu a fost transferată către clienții finali. Mă refer la cei noi, întrucât clienții vechi au dobânzile indexabile potrivit prevederilor din contracte.

Cu cât a crescut costul finațării în euro în 2012 față de 2011?

În momentul de față putem vorbi lejer de o creștere cu 1,5 puncte procentuale.

În condițiile acestea vedeți posibilă o creștere a dobânzilor la finanțările în euro?

Este o variantă. Până acum instituțiile financiare au fost blamate că nu susțin economia, că imediat ce sunt probleme înăspresc condițiile de finanțare. Noi încercăm să punem în balanță cele două elemente. În momentul de față am preferat să ținem pe loc dobânzile, deși marjele noastre de profitabilitate au avut de suferit din cauza creșterii costurilor de finanțare. Nu am transferat acest cost către clientul final, dar, dacă trendul va continua, e clar că nu putem să ducem la nesfârșit acest cost, integral.

La finanțările în lei, teoretic ar fi loc de scădere…

Acesta este trendul pe care-l vedem în momentul de față. Dacă vorbeam în urmă cu un an de dobânzi la lei sub 10, aș fi fost puțin optimist că va fi posibil. În momentul de față discutăm de dobânzi de 9,00-9,50 la lei, care nouă ni se par foarte competitive. Dacă ținem cont și de riscul valutar asociat finanțărilor în euro, diferența dintre dobânda la lei și cea la euro chiar este acoperită. În prezent, mie mi se pare mai atractiv produsul în lei decât cel în euro. Știu ca În lei poate părea mai scump, dar o fluctuație nu foarte mare a cursului valutar deja schimbă lucrurile. În timp ce la finanțarea luata în lei, e clar că acela este costul până la finalul contractului și nu mai ai suprize. Mă astept în continuare să scadă sau să se mențină costul finanțărilor în lei. Acesta este scenariul pe care ne bazăm, dar, desigur că el depinde de mulți alți factori macroeconomici, unii care nu țin deloc de România, motiv pentru care e foarte greu să faci prognoze. Dar, în mod cert, tendința pe termen mediu și lung va fi de reducere a costului la finanțările în lei. De altfel, produsul de leasing în lei este cel în care avem cea mai mare încredere. Vedem în următorii ani o inversare a trend-ului, în sensul că finanțările în lei vor avea cea mai mare pondere în finanțările noastre, ceea ce nu se întâmplă astăzi. Strategia noastră se bazează în continuare pe produsul în lei și vom echilibra finanțările în euro cu cele în lei. Nu vom ajunge în situația de a da doar finanțări în lei pentru că e absolut normal să continuăm încheierea de contracte în euro, mai ales cu companiile care au încasări în euro. Pe de alta parte, știm bine că o persoană fizică care are venituri în lei își ia un risc valutar când se împrumută în euro. În prezent, dacă ne uităm că diferența între dobânda la lei și euro este de până la două puncte procentuale și tinând cont de riscul valutar, considerăm deja că finanțarea în lei este mai avantajoasă.

BCR Leasing a lansat produsul în lei în februarie?

Îl aveam și înainte, dar a fost relansat în februarie; întodeauna am avut și produsul în lei, însă până în momentul de față nu am pus accentul pe el. Dar, deja vedem această ușoară contrabalansare de pe euro pe lei. Sunt destul de mulți clienți care încep să solicite produsul în lei fără ca noi să facem prea mare efort – sunt clienți care-și fac calculele și conștientizează că sunt mult mai bine protejați luând finanțarea în lei.

Ce pondere au finanțările în lei?

Dacă mă uit la vânzările din primele cinci luni, pot să spun că peste 20 din volumul finanțărilor e în lei, ceea ce e clar că e o schimbare față de anii trecuți când era sub 10.

La ce nivel ar putea ajunge ponderea finanțărilor în lei la finele anului?

Cred că va fi tot spre 20, pondere pe care o țintim, dar trendul va continua și în anii următori. Vă vine să credeți sau nu, avem un plan de afaceri pe cinci ani, până în 2017, și trendul va continua în sensul în care vom ajunge în punctul în care finanțările în lei vor fi predominante. Aceasta dacă până în 2017 nu vom adopta euro.

Cum a evoluat valoarea finanțărilor pentru autovehicule în primul trimestru al acestui an față de aceeași perioadă din 2011?

Dacă vorbim de piață în ansamblu, pe autoturisme și pe vehicule comerciale ușoare, a crescut puțin peste estimari, adică cu 18-19. La BCR Leasing creșterea a fost și mai mare, dar aici este de discutat relevanța dat fiind că în primul trimestru din 2011 oarecum am revenit în piață, după ce în 2010 BCR Leasing nu a fost foarte activă.

Alți jucători au fost activi în acea perioada?

Mai mult sau mai puțin. Au fost unii jucători mai activi, adică totuși a existat o piață de leasing. Dar, după cele întâmplate în 2009 și parțial în 2010, mulți au făcut un pas în spate, ocupându-se mai mult de administrarea portofoliul existent decât de finanțări noi. Asta a fost și cazul nostru. Dar, dacă e să vorbim statistic, primul trimestru din 2012 față de primul trimestru din 2011 a însemnat pentru noi o creștere de aproximativ 3,5 ori.

Cât a fost valoarea autovehiculelor finanțate la sfârșitul primului trimestru?

A fost de 17,5 milioane de euro. Dacă luam în calcul și echipamentele, valoarea bunurilor finanțate a fost de 21,5 milioane de euro.

Cum a evoluat numărul de autovehicule recuperate?

Deși nu e core-business și nu ne dorim să fie, e un domeniu în care în mod cert în ultimii ani toate firmele de leasing și-au dezvoltat competențele și chiar, spun eu, mulți jucători au deja experți în recuperare și revânzare. Partea pozitivă este că trendul este descendent: vedem din ce în ce mai puține contracte cu probleme și, ca atare, mai puține recuperări. Dacă mă uit la 2011, la BCR Leasing media a rămas totuși destul de crescută, undeva la 80 – 100 de bunuri pe lună. Din fericire, vânzările au reușit să devanseze acest ritm, motiv pentru care stocul nostru a continuat să scadă. În 2012 a scăzut undeva la sub 200 de bunuri, iar în stoc avem acum circa 400 de bunuri – cele scoase la vanzare.

Dar de multe ori, mașinile scoase la vânzare par foarte scumpe …

Cuvântul cheie aici cred că este “par”. Știu că e un argument destul de des folosit, mai ales de potențialii clienți care spun că mașinile sau bunurile pe care le revindem au prețuri destul de mari, dar practica ne demonstrează că nu e chiar așa, deoarece dacă vinzi 100-120 de bunuri pe lună înseamnă că prețurile nu sunt chiar mari. Dacă ar fi într-adevar mari, ar însemna că s-ar tot acumula bunuri în stoc și acesta nu ar scădea. Apropos de valorile bunurilor din stoc: în primul rand, lucrăm cu firme independente de evaluare – orice bun recuperat nu-l evaluăm doar noi, ci apelăm la specialiști reputați din piață.

Nivelul prețului stabilit nu ia în considerare și suma care trebuie recuperată conform contractului de leasing?

Nu, la noi nu. Și vă spun de ce: dacă eu am de recuperat pe o mașină 10 lei, dar ea face 5 lei, cu ce ma ajută că știu că am de luat 10 lei când prețul de piață e 5 lei? Aceasta e o pierde care mi-o asum. Cert este că nu pot vinde acel bun decât la un preț de piață din acel moment, indiferent cât am de recuperat.

BCR Leasing nu încearcă să recupereze diferența de la client?

Ba da, pentru acea diferență ne îndreptăm împotriva utilizatorului inițial. Noi am vrea ca prin vânzarea bunului să recuperăm toți banii, dar prețul e dat de piață.

Cât e rata finanțărilor neperformante?

Din punctul nostru de vedere este încă ridicată, din cauza influenței portofoliului vechi – este peste 20 dacă ne raportăm strict la cifre. E mai dezavantajos decât în industria bancară, pentru că în industria leasingului portofoliul se maturizează foarte repede: de exemplu, la noi, perioada medie a contractelor este de 38 de luni. Dacă luăm în considerare acest lucru, înseamnă că aproximativ 30 din portofoliu trebuie reînnoit cu vânzări noi ca să fie menținut bilanțul la același nivel. De ce spun că asta are o influență asupra neperformantelor: pentru că se maturizează foarte repede portofoliul bun, și aici vorbim mai ales de anii de glorie 2007-2008, iar volumele de atunci sunt foarte greu de reînnoit în ziua de astăzi și rămânem în bilanț cu contractele la care ratele nu se plătesc. Dar, dacă ne referim strict la portfoliul nou, de după 2010, rata neperformantelor e undeva la 1.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole