BMW a publicat astăzi primul clip care anunță debutul noului i3, primul vehicul electric al constructorului bavarez. Teaserul video ne prezintă silueta versiunii de serie, programată să debuteze oficial și în formă finală cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, programat în această toamnă. Comunicatul care însoțește imaginile anunță un debut virtual al modelului chiar la sfârșitul acestei luni, în data de 29 iulie, atunci când BMW va publica o galerie foto și detalii complete.
Versiunea de serie va prelua design conceptului inițial, expus în 2011 la Frankfurt. O serie de schițe neoficiale, folosite pentru înregistrarea modelului, au dezvăluit deja formele finale ale produsului electric. Acesta va adopta un look ceva mai timid și va renunța la panourile din sticlă de la nivelul caroseriei. În plus, ușile vor fi reconfigurate pentru a adopta același principiu de funcționare ca în cazul fratelui de concern Mini Clubman.
Dezvoltat pe un șasiu din aluminiu și o structură din fibră de carbon, noul i3 va beneficia de un motor de 170 de cai, complet electric, ținut în viață de o baterie ce va garanta o autonomie cuprinsă între 130 și 160 de Nm. Pentru cei care își doresc ceva mai mulți kilometri, BMW propune și o versiune cu autonomie extinsă, ajutată de un motor pe benzină, cu doi cilindri, împrumutat de la divizia BMW de motociclete. Acesta va acționa ca generator și a încărca bateria pentru o autonomie de 300 de kilometri.
BMW i3 a primit deja 100.000 de cereri pentru test drive, ceea ce înseamnă că germanii se așteaptă ca modelul să fie un succes. Prețul său este momentan necunoscut, însă au fost vehiculate sume de 40.000 de dolari dincolo de Ocean și 29.000 de euro pe piața mamă, Germania.


