joi, mai 2, 2024
AcasăMașini noiMercedes Concept Coupe SUV anunță primul rival al best-seller-ului BMW X6

Mercedes Concept Coupe SUV anunță primul rival al best-seller-ului BMW X6

Mercedes prezintă la Salonul de la Beijing Concept Coupe SUV, un crossover cu iz de coupe care se va metamorfoza peste mai puțin de un an în viitorul MLC, primul rival direct al best-seller-ului BMW X6.

Versiunea de serie a noului MLC, nume de cod C292, a fost deja confirmată pentru 2015. Producția va demara în prima parte a anului viitor, în uzina nord-americană de la Tuscaloosa, Alabama, pe aceleași linii de asamblare cu actualul ML.

Relația de rudenie dintre Mercedes Concept Coupe SUV, respectiv noul MLC, și ML este identică cu cea dintre BMW X5 și X6, ambele modele fiind construite pornind de la acceași platformă și împărțind game de motorizări similare. Nu vor lipsi din ofertă clasicele motorizări V6 și V8, pe benzină și diesel, în timp ce modelul de top MLC65 AMG va apela la serviciile unui V12 bi-turbo. Mercedes promite și o variantă hibridă, super economică.

Din punct de vedere stilistic, însă, Mercecedes Concept Coupe SUV adoptă o direcție mult mai radicală. Un melaj de coupe și SUV, MLC reinterpretează rețeta de succes X6 în cel mai pur stil Mercedes, apelând la elemente de design tipice casei din Stuttgart, folosite cu succes de noile A-Class, GLA sau chiar de nava-amiral S-Class.

Mai multe detalii vor fi dezvăluite cu prilejul lansării oficiale din cadrul Salonului de la Beijing (20-29 aprilie).

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole