Au fost anunţate finalistele competiției World Car of the Year 2014

0
246

Juriul competiţiei World Car of the Year 2014 (Maşina Anului 2014 în lume) a anunțat cele douăsprezece mașini semifinaliste, selectate prin vot secret. BMW a primit patru nominalizări, iar Porsche trei, Audi, Volkswagen, Mercedes, Maserati, Ford și Cadillac figurând pe lista de onoare cu câte două modele.

După o nouă rundă de evaluări şi teste, nouă dintre cele douăsprezece modele nominalizate astăzi vor părăsi competiţia, doar trei maşini urmând să ajungă în finala  World Car of the Year 2014. Lista finaliştilor va fi publicată în cadrul Salonului Auto de la Geneva, iar modelul câştigător va fi anunţat în prima zi de presă a Salonului Auto de la New York, în aprilie.

Pentru a fi eligibile, maşinile concurente trebuie să fie comercializate în cel puţin cinci ţări, de pe minimum două continente, însă nu mai devreme de 1 ianuarie 2013.

Din juriu fac parte 68 de jurnalişti auto cu experienţă, reprezentând publicaţii de profil din întreaga lume. Majoritatea provin din America de Nord, Europa, Asia şi Rusia.

Pe lângă trofeul “Maşina Anului în lume”, vor fi decernate alte patru premii, cu unul mai mult decât anul trecut: “Maşina de Performanţă a Anului”, “Maşina de Lux a Anului”, “Designul Anului” şi “Maşina Ecologică a Anului”.

LISTA SEMIFINALIŞTILOR, PE CATEGORII, ÎN ORDINE ALFABETICĂ

World Car of the Year 2014 (Maşina Anului în Lume)

– Audi A3
– BMW Seria 4
– BMW i3
– Cadillac CTS
– Citroen C4 Picasso
– Ford Mondeo
– Infiniti Q50
– Jeep Cherokee
– Lexus IS
– Mazda3
– Peugeot 308
– Skoda Octavia

World Performance Car of the Year (Maşina de Performanţă a Anului)

– Alfa Romeo 4C
– Audi RS6 Avant
– BMW M6 Gran Coupe
– Corvette Stingray
– Ferrari 458 Speciale
– Ford Fiesta ST
– Lamborghini Aventador LP700-4 Roadster
– Mercedes-Benz A45 AMG/CLA 45 AMG
– Porsche 911 GT3/911 Turbo
– Volkswagen Golf GTI

World Luxury Car of the Year (Maşina de Lux a Anului)

– Bentley Flying Spur
– BMW X5
– Cadillac ELR
– Cadillac Escalade
– Maserati Ghibli
– Maserati Quattroporte
– Mercedes-Benz S-Class
– Porsche Macan
– Range Rover Sport
– Rolls-Royce Wraith

World Green Car of the Year (Maşina Ecologică a Anului)

– Audi A3 Sportback e-tron
– BMW i3
– Honda Accord
– Mitsubishi Outlander PHEV
– Volkswagen XL1

World Car Design of the Year (Designul Anului)

– BMW i3
– Cadillac CTS
– Jaguar F-Type
– Citroen C4 Picasso
– Mazda3
– Lexus IS
– Mercedes-Benz C-Class
– Volkswagen XL1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.