autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: mie, mart. 13th, 2019

Grupul Volkswagen va lansa 70 de modele electrice noi, până în 2028

Volkswagen își revizuiește spectaculos planurile de electrificare. Astfel, gigantul german promite să lanseze nu mai puțin de 70 de modele electrice complet noi.

Pentru a respecta viitoarele reglementări europene privind emisiile poluante, Grupul Volkswagen și-a revizuit destul de mult planurile de electrificare. Compania germană a anunțat că intenționează să lanseze 70 de modele electrice noi până în 2028, cu douăzeci mai multe decât planificaseră inițial.

“Mobilitatea electrică este singura modalitate de a atinge obiectivele privind protecția mediului”, a declarat CEO-ul companiei, Herbert Diess. “Scopul este de a face grupul VW neutru în ceea ce privește emisiile de CO2 până în 2050”, a adăugat acesta.

Odată cu această creștere semnificativă a numărului de modele electrice noi, VW își propune acum să vândă 22 milioane de vehicule electrice în următorii 10 ani, față de cele 15 milioane prefigurate anterior. Ponderea vehiculelor electrice la nivelul întregului grup ar urma să fie de cel puțin 40%, până în 2030.

Primele modele cu emisii zero din cadrul acestei ofensive fără precedent vor intra în producție în acest an, calendarul lansărilor debutând cu SUV-ul Audi e-tron și sportiva cu patru portiere Porsche Taycan. Acestea vor fi urmate din 2020 de versiunile de serie ale conceptelor Volkswagen I.D., I.D. Crozz, I.D Buzz și I.D. Vizzion, Seat El-Born și Skoda Vision E.

Cel mai important reprezentant al noii familii de mașini electrice va fi, însă, hatchback-ul de clasă compactă Volkswagen I.D., menit să devină cel mai accesibil model electric al grupului german. Lansarea sa este programată pentru Salonul Auto de la Frankfurt, din luna septembrie. Lista de precomenzi pentru ID va fi deschisă pe 8 mai, iar primele livrări vor fi onorate până la sfârșitul anului.

Volkswagen declară că dorește să fie “numărul unu în lume în e-mobilitate” și se așteaptă să construiască un milion de vehicule electrice (BEV) până în 2025. Uzina din Zwickau, Germania, care a beneficiat de o renovare completă în valoare de 1,2 miliarde de euro, va avea o capacitate de 350.000 de mașini pe an până în 2021 și va produce, în cele din urmă, șase modele diferite pentru mărcile Volkswagen, Skoda și Audi. VW susține că întregul proces de producție este neutru în raport cu emisiile de CO2. Astfel, noul model I.D. și bateriile sale vor fi fabricate cu “electricitate verde”, în timp ce toate modelele I.D. vor fi reciclate la sfârșitul vieții lor active.

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>