joi, aprilie 18, 2024
AcasăMașini noiVolkswagen Golf R - cel mai puternic Golf din istorie oferă 300...

Volkswagen Golf R – cel mai puternic Golf din istorie oferă 300 de cai

Volkswagen completează gama actualului Golf cu cea mai puternică versiune din istoria modelului german. Este vorba despre vârful de gamă Golf R, ce urmează a fi dezvăluit oficial în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, în luna septembrie a acestui an.

Noul Golf R se diferenţiază de celelalte versiuni mai cuminţi printr-o serie de spoilere noi, prin pragurile laterale şi prin jantele Cadiz, cu dimensiuni de 19 sau 20 de inch. Nu în ultimul rând garda la sol a fost redusă cu 20 de mm faţă de cea a modelului de serie prin instalarea unei suspensii sport.

La interior, germanii au pregătit un set de scaune Recaro, piele Nappa şi fibră de carbon, instrumente de bord cu logo-ul R, precum şi un set nou de sisteme de conectivitate, botezate Car-Net.

Sub capotă, Volkswagen a preluat motorului colegului de concern Audi S3. Aşa se face că Golf R a primit 300 de cai putere şi un cuplu motor de 380 Nm, disponibil între 1800 şi 5500 de rotaţii. Resursele sunt livrate unui sistem de tracţiune integrală Haldex, de generaţia a cincea, tradus publicului prin indicativul 4Motion.

Versiunea de bază oferă o cutie manuală cu şase rapoarte, care garantează un sprint de la 0 la 100 de km/h în 5.3 secunde şi un consum mediu de numai 6.9 litri/100 de km. Pentru cei care aleg cutia cu dublu ambreiaj DSG, VW promite un sprint de la 0 la 100 de km/h în doar 4.9 secunde.

Pentru a putea aşterne pe asfalt bagajul de putere, Golf R dispune de patru diferenţiale electronice EDS integrate în sistemul ESP şi de alte două de tip XDS, unul pe axa faţă şi unul pe axa spate.

Noul Golf R va fi dezvălui la Frankfurt şi va ajunge pe piaţă în ultimul sfert al acestui an. Pentru piaţa din Germania preţul anunţat de producător este de 38.325 de euro.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole