autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: joi, nov. 1st, 2012

UPDATE: PSA confirmă parțial intenția de a schimba structura de import din România

PSA a trimis un comunicat prin care afirmă că „începe o analiză asupra unui dispozitiv care să permită mărcii Citroen și mărcii Peugeot să funcționeze în cele mai bune condiții, adaptate perspectivelor pieței din România”. Comunicatul vine ca urmare a informației publicate de Autobis.ro, privind iminenta închidere a reprezentanței din România. Potrivit informațiilor furnizate de surse din cadrul companiei PSA, importurile de mașini Citroen urmează să fie preluate de Trust Motors, companie cu capital românesc, care deține importurile pentru Peugeot. Cele două mărci, Peugeot și Citroen, fac parte din aceeași companie franceză PSA Peugeot Citroen, ai cărei principali acționari sunt familia Peugeot și General Motors.

Discuțiile despre piața din România și necesitatea de restructurare a companiei Citroen România au luat în calcul, potrivit informațiilor pe care le deținem, și crearea unei structuri comune destinată importurilor ambelor mărci, însă această variantă a fost eliminată deoarece presupunea costuri la fel de mari precum cele actuale.

Citește „Citroen va închide reprezentanța din România”

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>