autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: lun, Iun 2nd, 2014

Modelul electric Renault Twizy, disponibil în România. Prețuri și costuri de întreținere

Renault a lansat pe piața din România cvadriciclul electric Twizy. Prețul de pornire avantajos, stabilit la 7.000 euro, include TVA, însă nu și chiria lunară a bateriilor.

Clienţii micului Renault vor economisi, chiar și în aceste condiții, zeci de mii de euro în raport cu cotaţiile curente ale modelelor mai mult sau mai puţin echivalente. Mitsubishi i-Miev este mai scump cu aproximativ 30.000 de euro, iar faţă de Toyota Prius Plug-in-Hybrid, Twizy oferă un avantaj spectaculos de peste 35.000 de euro.

Marea diferenţă este că atunci când cumperi un i-Miev sau Prius Plug-in, primeşti întreaga maşină, în timp ce Twizy este, practic, livrat fără baterii. Acestea trebuie închiriate de la Renault, contra sumei lunare de 30 de euro, pe o perioadă de minimum trei ani, în limita a 2.500 kilometri pe an. Avantajul este că bateriile pot fi schimbate oricând şi ori de câte ori doresc proprietarii, având, astfel, mereu la dispoziţie un set proaspăt de acumulatori, şi eliminând, efectiv, riscul uzurii premature.

Reviziile se fac la intervale de 12 luni. Costurile de întreţinere estimate de Renault sunt mai mici cu 20-30% decât cele prevăzute în cazul unui model echivalent pe benzină. Motorul electric este garantat timp de 5 ani sau 100.000 de kilometri, iar bateriile nu intră niciodată în posesia proprietarului, din acest motiv beneficiind de garanţie pe viaţă.

Twizy accelerează de la 0 la 45 km/h în 6 secunde și se laudă cu dimensiuni exterioare neobișnuit de compacte (2,34 m lungime, 1,24 m latime), detaliu ce transformă cvadriciclul electric într-un star al parcărilor dificile în spații extrem de înguste.

Sunt disponibile două versiuni, Twizy Urban 45, de la 7000 euro, şi Twizy Urban 80, de la 7.700 euro. Ambele cotații includ cu TVA.

Dotările standard includ airbag frontal, frâne cu disc pe toate roţile sau imobilizator electronic codat, centuri de siguranţă, sistem de dezaburire şi pre-echipare audio, tapiţerie rezistentă la apă, 2 torpedouri şi 2 spaţii de depozitare în spate. Contra cost se oferă sistemul de uşi cu deschidere verticală, jante de aliaj, acoperiş panoramic sau senzori de parcare.

Un “plin” de energie costă aproximativ 2 euro, deci fiecare kilometru parcurs v-ar scoate din buzunar doar 2 cenţi, în condiţiile unei autonomii medii de 100 de kilometri. Twizy poate fi realimentat de la prizele obișnuite de 220V, iar un ciclu de încărcare complet durează 3 ore și 30 de minute.

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>