autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: joi, Oct 3rd, 2013

RENAULT SPORT EXPERIENCE: față în față cu cele trei modele sport ale francezilor, pe un circuit de karting

Puține mărci auto se pot lăuda cu o gamă completă de versiuni sport ale mașinilor de serie. Vorbim aici despre apetisantele RS, ST, OPC și așa mai departe, acronim pe care fiecare brand îl utilizează atât ca vector de imagine, cât și ca generator de profit. Renault este una dintre aceste mărci, una care are tradiție în lumea motorsportului și care și-a permis să prezinte jurnaliștilor cele trei produse care au trecut prin mâna inginerilor de la RenaultSport.

Chiar dacă am fi preferat să luăm contact cu cele 3 automobile pe șosea (cu unele chiar am făcut-o), câteva ture pe circuit alături de piloți din Campionatul Național de Raliuri (și o tură într-un Clio R3) nu pot să-ți aducă decât bucurie, dacă iubești mașinile.

Testul pe circuitul AMCKART (un circuit nu tocmai potrivit pentru autoturisme) mi-a hărăzit să testez mașinile în ordinea mărimii, puterii și importanței lor în gamă. Așa s-a făcut că am început cu Twingo R.S. O mașină mică, simpatică și echipată cu un motor la fel de simpatic. Este vorba despre un motor aspirat de 1.6 litri, de turație ridicată, care are o putere maximă de 133 CP, la 6750 rotații pe minut și un cuplu maxim de 160 Nm, la 4.400 rotații pe minut. Două valori care vorbesc despre aptitudinile sportive ale lui Twingo RS, mai ales în combinație cu greutatea de 1,1 tone a mașinii. Micile neajunsuri răpesc pe alocuri din plăcerea de a conduce această mică jucărie nervoasă, și vorbesc aici despre o poziție la volan ceva mai ridicată, dar rămâne prezentă senzația de adrenalină pe care ți-o dă un cart. Pentru că o accelerație de 8,7 secunde nu te scufundă în spătarul scaunului, dar lăsată la îndemâna unei mașinuțe ușoare, care răspunde imediat la comenzile volanului, îți aduce, așa cum spuneam mai sus, bucurie. Alături de mine, pentru explicații și sfaturi a stat Constantin Raileanu, multiplu campion naţional la karting, pilot și pasionat al sporturilor cu motor. Un cunoscător al mașinii, iar sfaturile lui mi-au amplificat senzația de “fun” pe care am avut-o la volanul lui Twingo RS (“Intri prea tare în viraj și n-avem voie să călcăm vibratoarele”).

Urmează însă, într-o logică firească, noul Clio RS 200 EDC, o mașină cu un mare potențial pentru cei care înțeleg și își doresc mașini sport pe stradă. Pasul este important, de la 133 CP trecem la 200 CP, de la un motor aspirat, promovăm la un propulsor supralimentat, turbo. Dacă vorbim despre motor, partea frumoasă este că turbina reușește să-i genereze atît de multă forță încât o simți pe toată în volan, în pedale, în scaun, însă nu aduce cu sine nemulțumirea turbo-lag-ului. Turația la care se obține puterea maximă este de 6.000 rotații pe minut, dar această putere este disponibilă încă de “jos”, de la turații mici, ceea ce permite o abordare a circuitului AMCKART, care e un circuit lent pentru mașini, cu viteze destul de mari. Setările și șasiul RenaultSport își fac imediat simțită prezența, mașina este extrem de stabilă, accelerația de 6,7 secunde de la 0 la 100 nu apasă în amortizoare, ci trage imediat mașina în viraje. Pe scurt, o plăcere teribilă să conduci noul model în versiune RS, mai ales că ai parte și de o cutie nouă, cu dublu ambreiaj, rapidă, cu comenzi pe padele. Salvatore Arcarese, pilot în Eurocup Clio, care conduce o versiune de curse a acestui model este la fel de încîtat ca și mine de acest model, de pe scaunul din dreapta. Mă despart greu de Clio, și doar  următoare întâlnire cu Megane RS mă liniștește. Impresionant, elegant, cu o statură pe măsura renumelui, modelul din clasa compactă vine cu o rețetă diferită. Pe pista AMCKART pare un transoceanic ancorat în Portul Tomis, în comparație cu celelalte două RS-uri, dar dacă vrei să guști puțin din forța unui RenaultSport, trebuie să urci într-un Megane. Vorbim despre 265 cai-putere, produși de un motor tradițional pentru RenaultSport, 2.0 litri turbo, care chiar dacă urcă numai la 5.500 rpm, reușește să facă spectacol din toate aceste cifre și din multe altele. De exemplu din cele care descriu accelerația: 6,0 secunde de la 0 la 100 km/h. E drept, la valori de acest fel, pe un circuit plin de viraje strânse, frustrarea este mare, descărcarea cuplului pe roțile față este inerentă, dar totul are un farmec specific. Alex Filip aleargă în CNR pe un Clio R3 Evo Maxi, cu aceleași două roți motrice față, chiar dacă cu un motor aspirat, de 250 CP. Spune că Megane RS te face să te simți pilot în viața de zi cu zi. Și pentru a încheia ziua într-un mod sublim, Alex ne-a oferit un tur de circuit în mașina sa de competiție. A fost ca un corolar al unei zile sport, plină de adrenalină, într-un eveniment în care Renault a părut că vrea să ne amintească de faptul că timp de mulți ani a fost cea mai mare marcă străină de pe piața românească. Și de faptul că reprezintă, totuși, în România, o companie cu mult mai multă forță decât micii sau mai marii importatori ocazionali.

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>