vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPiata autoPrima revenire a pieței auto, în iunie, comparativ cu mai, nu acoperă...

Prima revenire a pieței auto, în iunie, comparativ cu mai, nu acoperă scăderea semestrială de 20%

Prima jumătate a anului 2013 s-a încheiat într-un mod mult mai dramatic decât era prevăzut de principalii actori la sfârșitul anului trecut. Dacă în urmă cu 6 luni reprezentanții companiilor producătoare și a celor care importă autovehicule erau convinși că nimic nu mai poate duce în jos piața de automobile, iată că la jumătatea anului piața înregistrează o scădere de aproape 20 de procente.

Cel mai important este faptul că măsurile introduse de guvern cu susținerea și lobby-ul industriei auto nu au avut efectul scontat, atât în ceea ce privește vânzările de mașini noi, cât și în direcția stopării importurilor de automobile second-hand.

După ce MAI, prin DRPCIV, a anunțat un volum al înmatriculărilor de 3.967 de autoturisme, în luna iunie, aproximativ jumătate din cele care se înregistrau cu un an înainte (-45,85), respectiv 24.549 autoturisme pe toate cele 6 luni (cu 26,37 mai puține decât în 2012, în intervalul similar), acum și APIA confirmă starea proastă a pieței, prin prisma livrărilor raportate de companii.

Astfel, chiar dacă la un nivel ușor redus, scăderea a fost de 19,4, comparativ cu anul anterior. Singurul indicator pozitiv, care poate da mici speranțe celor din industrie este creșterea din iunie față de mai, cu 11,9 la autoturisme și 17 la vehicule comerciale, ceea ce poate însemna că a fost atinsă limita de jos a curbei de scădere. Motivul real al acestei ușoare reveniri este demararea, cu foarte mare întârziere, a Programului Rabla, program care a amânat pentru foarte multă lume decizia de cumpărare a unei mașini noi.

Potrivit cifrelor APIA, sunt câteva mărci care au profitat mai mult de pe urma acestui program, respectiv Dacia, cu o creștere de 33,5 față de mai, Renault, cu 24,3, Ford, cu 16,7. Aceste mici plusuri nu reușesc, însă, deocamdată, să acopere pierderea anuală. Trei dintre cele mai mari mărci de pe piață, Skoda, Ford și Renault, au fiecare peste 30 mai puține mașini vândute în comparație cu 2012. Singura marcă aflată în creștere la nivelul celor 6 luni este Opel (+3).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole