autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: mar, Noi 10th, 2015

O nouă porțiune de autostradă, între Deva – Lugoj, ar putea fi demolată

CNADNR ar putea să închidă o nouă bucată de autostradă, de data aceasta pe tronsonul Deva – Lugoj, după ce o primă expertiză a scos la iveală faptul că italienii de la Salini Impregilio  nu au respectat proiectul și nu au utilizat materialele trecute pe deviz. Informația a fost publicată de capital.ro , care citează surse oficiale din CNADNR.

Anunțul vine la scurt timp după ce Salini Impregilio au fost obligați să demoleze o porțiune din autostrada Sibiu – Deva, între localitățile Săliște și Cunța.

Două sunt detaliile importante, care arată cât de grave sunt procedurile din acest moment la licitațiile pentru autostrăzi. Prima se referă la prețul licitat, Salini Impregilio cerând un preț de aproximativ 50% din valoarea estimată în studiul de fezabilitate, câștigând astfel competiția. Al doilea element este strâns legat de primul: Studiul de fezabilite în baza căruia s-au licitat cele patru loturi de autostradă între Lugoj și Deva a fost fost realizat de Diwi Consult International din Germania. Această firmă a încasat peste 12,6 milioane de euro de la Compania Națională de Autostrăzi, a predat documentațiile pentru loturile de autostradă Lugoj-Deva și Deva-Orăștie-Sibiu, după care s-a făcut nevăzută. Mai exact, în mai 2007 Compania Națională de Autostradă a semnat contractul pentru realizarea studiilor de fezabilitate loturilor de autostrada Lugoj-Deva și Deva-Orăștie-Sibiu. În momentul sesizării problemelor pe autostrada Orăștie-Sibiu, Diwi Consult International intrase în insolvență, mai scrie capital.ro.

Tronsonul de autostradă Deva – Lugoj urma să fie dată în folosință în această toamnă, potrivit anunțurilor făcute de Compania de Drumuri. Complicațiile apărute fac imposibilă această inaugurare.

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>