autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: lun, feb. 10th, 2014

Nissan, pe ultimul loc în topul celor mai profitabile branduri nipone

Nissan a încheiat ultimul trimestru din 2013 pe ultimul loc în topul celor mai profitabile branduri nipone. Finanțele companiei au avut de suferit, în contextul în care Nissan nu a putut fructifica scăderea yen-ului, așa cum au reușit rivalii de la Toyota, Mazda sau Subaru.

Explicația este simplă. Imediat după cutremurele devastatoare din 2011, Nissan a demarat un amplu proces de mutare a facilităților de producție peste hotare. Catalizatorul acestei mutări, volatilitatea accentuată a monedei din țara natală, care a crescut necontrolat în ultimii ani, se întoarce, însă, acum împotriva Nissan. Anul trecut, cursul yen-ului a atins un nou minim istoric, ceea ce înseamnă că producătorii bine ancorați în Japonia au avut doar de câștigat de pe urma parității favorabile.

Venitul net a urcat cu 57%, la 84,3 miliarde de yeni (aproximativ 825 milioane de dolari), în ultimele trei luni din 2013, ceea ce înseamnă că Nissan deține, în prezent, cea mai slabă margine de profit din industria auto niponă. Profitul operațional, estimat la 78.7 miliarde de yeni, s-a situat cu 29% sub medie.

Reducerea marginii de profit nu este singura îngrijorare din ultima perioadă pentru Nissan, care s-a confruntat cu mai multe amânări de producție și scăderi ale vânzărilor de pe piețele emergente.

Carlos Ghosn, patriarhul Alianței Renault-Nissan, a anunțat recent o tăiere cu 15% a țintei de profit pentru 2014, precum și un plan de restructurare managerială.

La nivel global, vânzările Nissan au crescut cu 3,3% în 2013, depășind pentru prima dată pragul istoric de 5,1 milioane de unități.

Displaying 1 Comments
Have Your Say

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>